Aceasta este a patra parte a unei serii dedicate provocărilor mentale prin care trec sportivii în competiții intense, mai ales în turneele de durată.
După ce am vorbit despre presiunea care se acumulează în tăcere, despre importanța rutinei mentale și despre diferența esențială între disciplina impusă și cea aleasă, continuăm seria noastră cu un subiect delicat, dar prezent în aproape toate echipele: tensiunile tăcute.
În urma experienței trăite alături de loturile naționale în colaborare cu Oana Vodă, Mental Coach, am înțeles cât de mult contează ce se întâmplă între oameni atunci când nu se spune nimic. Atmosfera de echipă nu e doar despre antrenamente reușite sau strategii eficiente, ci despre legătura invizibilă dintre jucători, una care poate fi afectată de gesturi mici, nespuse, neadresate.
Materialul de mai jos vorbește cu luciditate despre aceste fisuri nevăzute, care nu se aud, dar se simt. Și despre cum pot fi ele prevenite sau reglate, cu grijă și consecvență, înainte să devină rupturi reale.
“Când tăcerea devine tensiune!
Echipele nu se destramă doar din conflicte mari.
Uneori, totul pare „în regulă” dar ceva se simte schimbat.
Un jucător se retrage. Altul evită privirea. În teren, nu se mai caută unul pe altul.
Tensiunea nu vine dintr-o ceartă, ci din lucruri mici, nespuse.
1. Tensiunile neprocesate au costuri tăcute.
Un comentariu trecut cu vederea. O decizie a staff-ului rămasă fără explicație. O glumă care a atins prea mult.
Dacă nu sunt adresate, aceste detalii încep să slăbească legătura din echipă.
Și, în timp, nu doar relațiile au de suferit ci și performanța.
Pentru că acolo unde nu există exprimare, apar interpretări. Iar unde apar interpretări, apare separare.
2. Ce spune cercetarea.
Un studiu publicat în Group Dynamics: Theory, Research, and Practice, arată că echipele care nu au spațiu psihologic sigur pentru exprimarea conflictelor „mici” tind să acumuleze tensiuni ce reduc eficiența colectivă, chiar și în absența unor conflicte deschise.
Cu alte cuvinte, tăcerea prelungită devine un factor de risc.
Ce poate face un mental coach:
- Integrează debrief-uri regulate, cu întrebări simple, precum: „Ce ai avut nevoie azi și nu ai primit?”
- Creează momente scurte de exprimare sinceră, fără judecată, fără soluționare forțată.
- Încurajează reglajul relațional, un proces activ și repetat prin care relațiile se ajustează, la fel cum se reglează o tactică sau o postură greșită. Tensiunea este firească într-o echipă competitivă. Dar dacă nu e procesată, devine obstacol.
Data viitoare o să vorbim despre oboseala decizională.
Cum afectează sportivii momentul în care au de ales continuu, ce simt, ce fac, cum reacționează, până când mintea începe să se blocheze.’’
Tensiunile nu apar doar în conflicte deschise ci și în liniștea în care se adună întrebări nerostite, gesturi neînțelese sau decizii neexplicate. Pentru o echipă care își dorește performanță sustenabilă, sănătatea relațională trebuie tratată la fel de serios ca pregătirea fizică.
În FRH, acest tip de reflecție devine tot mai prezent în abordarea noastră, iar colaborarea cu specialiștii ne oferă repere clare pentru cum putem construi relații funcționale și în contexte de mare presiune.
În următoarea parte a seriei, vom aborda oboseala decizională, acel punct în care sportivii ajung să se simtă epuizați nu de alergare, ci de toate alegerile continue pe care trebuie să le facă. Cum să reacționeze, ce să simtă, cum să se adapteze. Un alt pas esențial în înțelegerea și susținerea sportivului de astăzi.
