Divizia A '25-'26
Juniori I & II
Juniori I (F)
Juniori II (M)
Juniori II (F)
Juniori III & IV
Juniori III (M)
Juniori IV
Cluburi Știri Comunicate Contact
Generale

Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 07.04.2026

Marți, 07 aprilie 2026

PROCES VERBAL NR. 248

 

          Încheiat astăzi, 07.04.2026, în ședința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel  - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte și Dincă Valerică - membru, desfășurată la sediul FRH, la ora 13:00. 

1. În legătură cu sesizarea sportivului GRBOVIC Nemanja privind nerespectarea de către clubul C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI a Hotărârii nr. 841/10.11.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Comisia Centrală de Apel (Decizia 232/03.12.2025 din Dosarul nr. 339/A/2025), Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI cu penalitate pecuniară în cuantum de 5.000 (cinci mii) lei, data limită de achitare 07.05.2026, pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației de plată a drepturilor financiare restante, in termen de 10 zile, de la data comunicării hotărârii CSL 841/10.11.2025, rămasă definitvă prin Decizia 232/03.12.2025 a Comisiei Centrale de Apel, comunicată la data de 03.02.2026, conform art. 51.1 litera a) din Regulamentul Disciplinar, coroborat cu art. 8.12 din Regulamentul privind statutul jucătorului de handbal, aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026. 

2. În legătură cu sesizarea sportivului DAVIDOVIC Marko privind nerespectarea de către clubul C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI a Hotărârii nr. 839/10.11.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Comisia Centrală de Apel (Decizia 230/03.12.2025 din Dosarul nr. 337/A/2025), Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI cu penalitate pecuniară în cuantum de 5.000 (cinci mii) lei, data limită de achitare 07.05.2026, pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației de plată a drepturilor financiare restante, in termen de 10 zile, de la data comunicării hotărârii CSL 839/10.11.2025, rămasă definitvă prin Decizia 230/03.12.2025 a Comisiei Centrale de Apel, comunicată la data de 03.02.2026, conform art. 51.1 litera a) din Regulamentul Disciplinar, coroborat cu art. 8.12 din Regulamentul privind statutul jucătorului de handbal, aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026.

Totodată, pune în vedere clubului, ca în termen de 10 zile, să plătească drepturile financiare sportivului, conform Hotărârii rămase definitive.

3. În legătură cu sesizarea AHMETASEVIC Admir privind nerespectarea de către clubul C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI a Hotărârii nr. 840/10.11.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Comisia Centrală de Apel (Decizia 231/03.12.2025 din Dosarul nr. 338/A/2025), Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI cu penalitate pecuniară în cuantum de 5.000 (cinci mii) lei, data limită de achitare 07.05.2026, pentru neexecutarea totală sau parțială a obligației de plată a drepturilor financiare restante, in termen de 10 zile, de la data comunicării hotărârii CSL 840/10.11.2025, rămasă definitvă prin Decizia 231/03.12.2025 a Comisiei Centrale de Apel, comunicată la data de 03.02.2026, conform art. 51.1 litera a) din Regulamentul Disciplinar, coroborat cu art. 8.12 din Regulamentul privind statutul jucătorului de handbal, aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026.

Totodată, pune în vedere clubului, ca în termen de 10 zile, să plătească drepturile financiare sportivului, conform Hotărârii rămase definitive.

4. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul din cadrul competiției Liga Zimbrilor” - masculin, etapa 17, dinte echipele S.C.M. POLITEHNICA TIMIȘOARA și C.S.M. CONSTANȚA, din data de 28.03.2026, de la Timișoara, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni;

5. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionat Național de Junioare II feminin, seria C, dinte echipele A.C.S. ȘTEFAN BIRTALAN și C.S.Ș. ILFOV, programat la data de 29.03.2026, la București, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului A.C.S. ȘTEFAN BIRTALAN cu penalitate pecuniară în cuantum de 500 (cinci sute) lei, dată limită de achitare 07.05.2026 pentru nerespectarea dispozițiilor regulamentare privind asistența medicală la jocurile oficiale, conform Art. 81.1 litera a) din Regulamentul Disciplinar aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026.

6. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului și arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Liga “Zimbrilor” masculin, etapa 17, dinte echipele C.S. UNIVERSITATEA CLUJ și C.S.M. VASLUI, din data de 04.04.2026, de la Cluj-Napoca, Comisia a solicitat puncte de vedere celor două cluburi, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 14.04.2026;

7. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionat Național de Junioare III, seria G, etapa 17, dinte echipele C.S.Ș. ILFOV și A.C.S. ȘTEFAN BIRTALAN, din data de 14.03.2026, de la Ilfov, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.Ș. ILFOV, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 14.04.2026;

8. În legătură cu Decizia 987/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la sesizarea sportivei GANDRABURA Alexandra-Diana privind nerespectarea Hotărârii nr. 762/18.03.2025 – pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă și executorie în urma Deciziei 183/09.04.2025 (Dosar 289/A/2025) pronunțată de Comisia Centrală de Apel, de către clubul S.C.M. GLORIA BUZĂU, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- sancționarea clubului S.C.M. GLORIA BUZĂU cu scăderea unui punct (- 1 punct) în clasament, aferent perioadei 26.03.2026 - 04.04.2026.

Sancțiunea va fi pusă în aplicare pentru sezonul competițional 2026-2027, la cel mai inalt nivel la care clubul va avea echipa inscrisa in competitie, conform articolului 41.1 din Regulamentul Disciplinar 2025-2026, deoarece in sezonul 2025-2026, echipa de Junioare 1 Feminin SCM Gloria Buzau a dobandit doar 21 de puncte, iar numarul de puncte de penalizare depaseste numărul de puncte dobândite.

9. În legătură cu Decizia 989/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la sesizarea sportivei Dzyiana ILIYNA privind nerespectarea Hotărârii nr. 773/01.04.2025, pronunțată de către Comisia de Soluționare a Litigiilor in dosarul nr. 773/CSL/2025, rămasă definitivă si executorie în urma Deciziei nr. 191 / 23.04.2025 (Dosar 297/A/2025), pronunțată de către Comisia Centrală de Apel, de către clubul SCM Gloria Buzău, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- sancționarea clubului S.C.M. GLORIA BUZĂU cu scăderea unui punct (- 1 punct) în clasament, aferent perioadei 21.03.2026 - 30.03.2026.

Sancțiunea va fi pusă în aplicare pentru sezonul competițional 2026-2027, la cel mai înalt nivel la care clubul va avea echipa înscrisă in competiție, conform articolului 41.1 din Regulamentul Disciplinar 2025-2026, deoarece in sezonul 2025-2026, echipa de Junioare 1 Feminin SCM Gloria Buzău a dobândit doar 21 de puncte, iar numărul de puncte de penalizare depășește numărul de puncte dobândite.

10. În legătură cu Decizia nr. 984/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori III masculin, Seria A, Etapa 14, dintre echipele L.P.S. SUCEAVA și C.S.U. din SUCEAVA B (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele L.P.S. SUCEAVA și C.S.U. din SUCEAVA B, Campionatul Național de Juniori III, din data de 01.03.2026, cu scorul de 38 - 24 și sancționează echipa C.S.U. din SUCEAVA B cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Juniori III).

11. În legătură cu Decizia nr. 985/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori III masculin, Seria D, Etapa 11, dintre echipele C.S.M. BUCUREȘTI și A.C.S. VIITORUL H2O PITEȘTI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.M. BUCUREȘTI și A.C.S. VIITORUL H2O PITEȘTI, Campionatul Național de Juniori III, din data de 08.03.2026, cu scorul de 40 - 19 și sancționează echipa A.C.S. VIITORUL H2O PITEȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Juniori III).

12. În legătură cu Decizia nr. 986/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori II masculin, Seria E, Etapa 4, dintre echipele L.P.S. BIHORUL ORADEA și A.C.S. H.C. BELDIMAN ARAD (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele L.P.S. BIHORUL ORADEA și A.C.S. H.C. BELDIMAN ARAD, Campionatul Național de Juniori II, din data de 08.11.2025, cu scorul de 56 - 31 și sancționează echipa A.C.S. H.C. BELDIMAN ARAD cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Juniori II).

13. În legătură cu Decizia nr. 982/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria G, Etapa 15, dintre echipele C.S. UNIREA SANNICOLAU MARE și C.S.Ș. GLORIA ARAD (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S. UNIREA SANNICOLAU MARE și C.S.Ș. GLORIA ARAD, Campionatul Național de Junioare II, din data de 19.02.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa C.S.Ș. GLORIA ARAD cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

14. În legătură cu Decizia nr. 983/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori III masculin, Seria A, Etapa 15, dintre echipele C.S.U. din SUCEAVA B și L.P.S. BOTOȘANI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.U. din SUCEAVA B și L.P.S. BOTOȘANI, Campionatul Național de Juniori III, din data de 08.03.2026, cu scorul de 0 - 10 și sancționează echipa C.S.U. din SUCEAVA B cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Juniori III).

15. În legătură cu Decizia nr. 991/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II  feminin, Seria F, Etapa 19, dintre echipele A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI și GR.SC. ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI și GR.SC. ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA, Campionatul Național de Junioare II, din data de 22.03.2026, cu scorul de 0 - 10 și sancționează echipa A.C.S. MUNTEANIA PITEȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

16. În legătură cu Decizia nr. 217/06.04.2026 a Comisiei Centrale de Arbitri, privind memoriul domnului Laurențiu POP și documentele înaintate de către doamna Violina HENȚIU, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni.

 

 

LIVE