Procedura de acreditare pentru meciul România - Macedonia din data de 13 iunie se va realiza exclusiv online, pe pagina www.frh.ro/acreditari. După înregistrarea în baza de date, vă puteți acredita cu un singur click la următoarele evenimente FRH. În cazul în care sunteți deja înregistrat, vă logați în platforma online cu user&parola și aplicați pentru o acreditare la acest eveniment.

Click AICI pentru ghidul de instrucțiuni.

Termenul limită pentru depunerea online a cererilor de acreditare este luni, 11 iunie 2018, ora 10:00. Acreditările vor putea fi ridicate pe baza actului de identitate de la Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj-Napoca, pe data de 13 iunie, începând cu ora 16:00. Vă vom comunica ulterior persoana de contact.

Acreditările vor permite accesul în zona media din arenă și vor fi condiție obligatorie pentru participarea la întâlnirile oficiale cu mass-media ale echipelor, facilitând obținerea de interviuri și declarații.

Pentru orice alte informații, vă stăm la dispoziție.

 

Vă mulțumim,

Departamentul Media al FRH

 

--
România întâlnește Macedonia în drumul spre Campionatul Mondial de Handbal Masculin din 2019! Calificarea se decide acasă, miercuri, 13 iunie, de la ora 18:30.

Biletele sunt puse în vânzare în rețeaua Bilete.ro, pe site-ul www.frh.ro/bilete.

Copiii cu vârsta de până la 7 ani beneficiază de intrare gratuită și vor ocupa același scaun cu adultul însoțitor.

De asemenea, rugăm persoanele cu dizabilități care doresc să participe la acest meci să ne contacteze pe emailul comunicare@frh.ro, în care să specifice numele, datele de contact (email, număr de telefon) și datele de contact ale însoțitorului, dacă acest lucru este necesar, până la data de 7 iunie.

Meciul va fi televizat de către Televiziunea Română.