Federația Română de Handbal anunță iubitorii acestui sport că biletele pentru ”Trofeul Carpați” (organizat în 26 și 27 noiembrie, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca) s-au pus în vânzare prin rețeaua Eventim. Puteți cumpăra bilete online accesând linkul

http://www.eventim.ro/ro/bilete/trofeul-carpati-2016-cluj-napoca-sala-polivalenta-446599/event.html

sau direct de la partenerii Eventim. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să apelați 021.231.84.04. 

Trofeul Carpați este, în momentul de față, cel mai important turneu sportiv organizat de România. Și în acest an, ca și în 2015, avem o participare de top: România, medaliată cu bronz la Campionatul Mondial 2015, Olanda, vicecampioană mondială, Ungaria, o putere a handbalul feminin mondial și echipa România B, construită în jurul celor mai promițătoare jucătoare din România, jucătoare care au adus țării medalii de la campionatele mondiale de tineret si juniori.

Programul turneului este următorul:

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 17:00: Ungaria  - Olanda

Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 20:00: România A - România B

Duminică, 27 noiembrie, ora 17:00: Finala mică

Duminică, 27 noiembrie, ora 20:00: Finala mare

În moderna Sală Polivalentă din Cluj-Napoca, fanii vor putea striga la unison "Hai, România!", mesaj care le va însoți pe fetele noastre și la Campionatul European 2016 din Suedia, din luna decembrie. #Handbalul, Sport Național