Duelul granzilor în Supercupă

Cele mai puternice echipe din Liga Zimbrilor își măsoară forțele în Supercupa României

Campioana și vicecampioana României la handbal masculin luptă pentru primul trofeu al sezonului, Supercupa României, meci programat sâmbătă, de la ora 21, în sala Polivalentă din București. Dinamo și CSM București nu s-au mai întâlnit niciodată în Supercupă, competiție câștigată de 3 ori la rând de HCM Constanța și o dată de  HCM Baia Mare, sezonul trecut.

Dinamo, care va participa după o pauză de 10 ani în Liga Campionilor, conduce cu 4 la 3 la meciurile directe cu CSM București. În 2016, Dinamo și CSM au jucat 4 meciuri, iar scorul la duelurile directe este egal.

Campioane la transferuri

Dinamo a adus 5 jucători importanți pentru acest sezon, dintre care 3 joacă în naționala României: Alin Șania, Daniel Bera și Bogdan Criciotoiu. La aceștia se adaugă doi internaționali iranieni, frații Esteki.

CSM București a transferat tot 5 jucători. Printre ei se numără și portarul român Ionuț Ciobanu, repatriat din Franța. Cea mai importantă achiziție este cea a golgheterului all-time din campionatul Franței, Guillame Saurina, autor a 13 goluri în primul meci din Liga Zimbrilor.

Ambele formații au început cu dreptul noul sezon din Liga Zimbrilor. Dinamo s-a impus acasă cu nou promovata CSM Satu Mare(34-27), iar CSM București a câștigat convingător în deplasare cu Dunărea Călărași(34-28).

Dinamo și CSM București sunt considerate favorite la trofeu în Liga Zimbrilor, iar duelul din Supercupă, potrivit declarațiilor din cele două tabere, este primul test important pentru cele două formații.

Marius Novanc, CSM București

”Cu siguranță va fi un meci greu. Și ei au avut modificări importante în acest an. Au adus câțiva jucători de valoare și, cu siguranță, pentru ei este un trofeu important, mai ales că nu au câștigat de foarte mult timp. Însă noi avem foame de trofee și ne dorim acest trofeu mai mult ca oricând.

Ionuț Iancu, CSM București

Suntem două echipe foarte apropiate valoric, iar cine va fi mai isteț pe moment, cine va avea sclipirea, va ieși învingător. Putem spune acum că Dinamo-CSM este un derby Supercupa este un trofeu important pentru noi.

Alin Șania, Dinamo București

Va fi un meci pe viață și pe moarte pentru că este primul trofeu al campionatului. Ambele echipe și-l doresc. Eu sper să fim noi mai concentrați și să-l câștigăm.Va începe un șir de meciuri cu CSM, care vor fi destul de multe și, zic eu, destul de dificile.

Jakov Vrankovic, Dinamo București

Încă nu am ajuns în cea mai bună formă, după părerea mea. Am văzut asta în primul meci pe care l-am jucat cu Satu Mare. Avem jucători noi și avem nevoie de timp pentru a evolua mai bine.Cu CSM va fi un meci interesant. Nu pot să dau un prognostic, dar sper să câștigăm noi.Va fi un spectacol frumos pentru public.

Eliodor Voica, antrenor Dinamo București

Aș spune că meciul cu CSM este unul dintre cele mai bune dueluri din handbalul românesc. CSM este o echipă valoroasă. A văzut-o sezonul trecut și m-aș bucura ca acest meci să fie un etalon. Eu cred că în acest meci este vorba de șansă, pentru și noi și ei am făcut transferuri. M-aș bucura să fie un meci spectaculos și fără accidentări.

Biletele de acces la Supercupa Romaniei la handbal masculine pot fi procurate de pe site-ul www.eventim.ro, iar sâmbătă, 3 septembrie, începând cu ora 10.00, și de la casele Sălii Polivalente din București. Meciul dintre Dinamo și CSM București este programat de la ora 21.