Federația Română de Handbal organizează conferința de presă oficială premergătoare partidei dintre echipa națională masculină a României și reprezentativa Turciei, contând pentru 2027 IHF Men’s World Championship Qualification Europe – Phase 2.
Evenimentul va avea loc în data de 21 martie 2026, începând cu ora 17:00, în sala de conferințe a Hotelului Avenue din Buzău.
La conferința de presă vor participa:
• Constantin Din – Președintele Federației Române de Handbal
• George Buricea – Antrenor Principal
• Ionuț Nistor – Căpitanul echipei naționale
• Andrei Drăgan – Component al echipei naționale
Reprezentanții mass-media sunt invitați să participe pentru a adresa întrebări și a obține informații oficiale înaintea confruntării.
Meciul dintre România și Turcia se va disputa în data de 22 martie 2026, de la ora 19:00, la Sala Sporturilor „Romeo Iamandi” din Buzău, și va fi transmis în direct pe Pro Arena și pe Voyo.
Vă așteptăm cu drag!



















