Federația Română de Handbal are plăcerea de a vă invita să participați la evenimentul oficial dedicat tragerilor la sorți pentru competițiile naționale și internaționale organizate sub egida FRH și a Federației Europene de Handbal (European Handball Federation), care va avea loc după următorul program:
 
Data: 24 februarie 2026
Locația: Complexul Sportiv Național „Arcul de Triumf”, București
(Sala de conferințe – parter)
Programul evenimentului:
• 13:30 – Tragerea la sorți – Cupa României, Turul 3, handbal feminin
• 14:00 – Tragerea la sorți – Final4 Cupa României, handbal masculin
• 15:00 – Tragerea la sorți a grupelor pentru M20 EHF EURO 2026
Campionatul European de Handbal Masculin U20 – M20 EHF EURO 2026 – se va desfășura în perioada 8–19 iulie 2026, în Cluj-Napoca și Turda, România fiind gazda celor mai bune 24 de echipe naționale ale continentului.
În cadrul tragerii la sorți, cele 24 de echipe vor fi repartizate în patru urne valorice, România fiind repartizată în urna a doua valorică.
În ceea ce privește Final4-ul masculin al Cupei României, echipele calificate sunt:
• CS Dinamo București
• CS Minaur Baia Mare
• CS Politehnica Timișoara
• CS Steaua București
 
Meciurile din cadrul Final4-ului se vor disputa în perioada 18–19 aprilie 2026, locația de desfășurare urmând a fi stabilită ulterior.
 
Evenimentul va include declarații oficiale din partea conducerii FRH și a reprezentanților cluburilor participante.
 
Vă rugăm să confirmați participarea dumneavoastră la adresa de e-mail: lavinia.nuteanu@frh.ro.
 
Vă așteptăm alături de noi la un moment important pentru handbalul românesc și european.