Federația Română de Handbal organizează competiția „Selecționata Regiunilor”, un proiect dedicat identificării și dezvoltării tinerelor jucătoare născute în anii 2008–2009.
Pentru această etapă, țara a fost împărțită în șase regiuni geografice, fiecare coordonată de trei antrenori voluntari, cu responsabilitate și putere decizională egală. Rolul acestora este de a evalua sportivele din județele arondate și de a selecta, la nivel regional, 56 de jucătoare, structurate în patru echipe a câte 14 sportive, cu acoperire completă pe posturi.
În urma acestei etape, fiecare colectiv tehnic regional va alcătui Selecționata Zonală, formată din 16 jucătoare, care va reprezenta regiunea la faza finală a competiției. Aceasta se va desfășura la Colegiul Energetic din Râmnicu Vâlcea, data exactă urmând a fi anunțată în perioada imediat următoare.
Din punct de vedere organizatoric, faza zonală beneficiază de sprijin local: organizatorii asigură sala de joc și masa de prânz, în timp ce transportul sportivelor este suportat de cluburile participante.
PROGRAMUL FAZEI ZONALE – 14 FEBRUARIE 2026
REGIUNEA 1 se desfășoară la Sala LPS Vaslui, cu sprijinul LPS Vaslui, AJH Vaslui, începând cu ora 11:00, și reunește sportive din județele Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău și Vrancea. Coordonarea este asigurată de Ciubotariu Florin (LPS Suceava), Popa Ramona (LPS Vaslui) și Sava Adrian (ACS OK Sport Onești).
REGIUNEA 2 va avea loc la Sala LPS Brăila, cu sprijinul LPS Brăila, AJH Brăila, de la ora 13:30, cu participarea județelor Galați, Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea. Responsabilii zonali sunt Preda Cristian (HC Dunărea Brăila), Asandei Sanda (CSM Galați) și Crăciun Liliana (SCM Buzău).
REGIUNEA 3 este programată la Sala Sporturilor Bălăceanca (Ilfov) cu sprijinul AJH Ilfov, AJH Prahova, AMH București și CS Cernica, de la ora 10:00, și include sportive din București, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Prahova și Argeș. Selecția este coordonată de Hniatiuc Ramona (RFH Olympic), Moise Alexandru (CSM București) și Comendant Robert (CSM Ploiești).
REGIUNEA 4 se desfășoară la Sala Colegiului Tehnic „Bányai János” din Odorheiu Secuiesc, cu sprijinul ACS Handbal Club Harghita, AJH Harghita, tot de la ora 10:00, pentru județele Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Sibiu și Alba. Responsabili sunt Mester Zsolt (CSS Odorheiu Secuiesc), Pop Laurențiu (CSM Târgu Mureș) și Adam Mihaela (CSM Corona Brașov).
REGIUNEA 5 are loc la Sala Colegiului Energetic Râmnicu Vâlcea cu sprijinul Colegiului Energetic Rm. Vâlcea, AJH Vâlcea, începând cu ora 11:00, și cuprinde județele Vâlcea, Olt, Gorj, Dolj, Mehedinți, Hunedoara, Caraș-Severin și Timiș. Selecția este realizată de Cîtu Mirela (HC Cîtu Timișoara), Olteanu Larisa (CSS Caracal) și Rădoi Maria (SCM Rm. Vâlcea).
REGIUNEA 6 se joacă la Sala Polivalentă Bistrița cu sprijinul CS Gloria Bistrița, AJH Bistrița Năsăud, de la ora 12:00, pentru sportivele din Cluj, Bistrița-Năsăud, Sălaj, Maramureș, Satu Mare, Bihor și Arad. Coordonatori zonali sunt Pușcaș Motogna Valeria (HCVM Zalău), Mărieș Ciprian (LPS Satu Mare) și Evi Mihaela (CS Gloria Bistrița).
Mult succes tuturor sportivelor și antrenorilor implicați!



















