Federația Română de Handbal finalizează cu succes prima testare online a arbitrilor și observatorilor federali, marcând o premieră în handbalul românesc prin evaluarea a 129 de participanți folosind platforma digitală TestMentor.ro.

Federația Română de Handbal marchează o premieră națională în procesul de digitalizare a evaluărilor, prin organizarea primei testări teoretice online dedicate arbitrilor și observatorilor federali.

Evenimentul a avut loc în cadrul primei consfătuiri a anului 2026 a arbitrilor și observatorilor din handbalul românesc, unde participanții au luat parte la sesiuni de pregătire teoretică și practică, urmate de testarea oficială. Evaluarea teoretică s-a desfășurat online, prin intermediul platformei TestMentor.ro, dezvoltată de compania românească Holisun.

În total, 129 de oficiali – 97 de arbitri și 32 de observatori federali, au susținut testarea teoretică în format digital, rezultatele indicând o rată de promovare la un nivel ridicat, care confirmă atât calitatea pregătirii arbitrilor și a observatorilor, cât și eficiența noului sistem de evaluare.

Testare digitală, un nou standard pentru evaluarea oficialilor de joc

Utilizarea platformei TestMentor.ro a permis organizarea examinării într-un cadru standardizat, securizat și ușor de utilizat, adaptat cerințelor actuale de eficiență și transparență. Tranziția către mediul digital a redus semnificativ birocrația asociată testărilor clasice pe suport de hârtie și a facilitat gestionarea automată a timpului și a evaluării răspunsurilor.

Un avantaj important al platformei îl reprezintă posibilitatea de pregătire și autoevaluare, prin simulări de teste identice cu cele oficiale, oferind arbitrilor și observatorilor un instrument modern de formare continuă, care contribuie la familiarizarea cu formatul de examinare și la optimizarea procesului de învățare.

Digitalizarea testării a fost primită favorabil de către participanți. 87 de utilizatori au oferit feedback anonim după susținerea examenului, majoritatea descriind experiența drept modernă, eficientă, intuitivă și ușor de utilizat.

Printre opiniile exprimate se regăsesc:
   •   „Este un pas mare înainte în privința desfășurării examenelor.”
   •   „Cea mai bună experiență pentru această acțiune a federației.”
   •   „O platformă reușită, un plus de inovație și experiență.”
   •   „Aplicația este foarte bună, în sfârșit evoluăm.”
   •   „Eficient și o metodă mult mai ușoară de învățare.”
   •   „Inovație și progres.”

Feedbackul primit confirmă utilitatea platformei, aprecierea pentru soluțiile digitale și dorința de continuitate a acestui sistem în viitoarele procese de evaluare.

„Suntem extrem de mândri de acest parteneriat cu Federația Română de Handbal, o colaborare care demonstrează deschiderea unei instituții sportive către inovație și tehnologie. Implementarea unei testări online la acest nivel arată că soluțiile digitale pot susține procese complexe de evaluare și pot contribui la eficientizarea activităților din sport.”, a declarat Oliviu Matei, fondator Holisun

Următoarele testări naționale sunt programate pentru luna iunie, iar până atunci procesul de digitalizare va continua la nivel local și regional, unde vor fi evaluați arbitri din categoriile de juniori. În plus, FRH ia în calcul implementarea în viitor a testării antrenorilor de handbal, la toate nivelurile, ca parte a efortului de modernizare și standardizare a evaluărilor în întregul sistem handbalistic românesc.

„Această premieră marchează un pas important pentru modernizarea arbitrajului românesc. Felicităm toți participanții și suntem mândri de modul în care tehnologia poate susține excelența în handbal.”, a declarat Constantin Din, Președinte FRH

Platforma frhandbal.testmentor.ro rămâne accesibilă pentru pregătire continuă, oferind arbitrilor, observatorilor și, în viitor, și antrenorilor posibilitatea de a-și testa și consolida cunoștințele în orice moment.