A început să joace handbal în 1958 la CSS București, ca portar, sub îndrumarea lui Eugen Trofin. În 1961 a debutat în echipa națională unde a evoluat până în 1973, fiind titular in 113 meciuri internaționale. A marcat 134 de goluri, contribuind la cucerirea titlului mondial în 1970 la Paris și obținând medalia de bronz la Mondialul din 1967 și la Jocurile Olimpice de vară din 1972. Acesta și-a continuat cariera ca antrenor al lotului național de juniori (1977-1985), iar apoi la seniori (1989-1991) cu care a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din 1990.
Din 1991 a fost numit consilier în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului, iar în 1995 a fost detașat ca președinte al Federației Române de Handbal, funcție pe care a deținut-o până în 1996. Ulterior a fost numit vicepreședinte al CS Dinamo București, iar între 1999 si 2000 a fost secretar general al FRH.
Îi vom păstra vie amintirea și îi vom onora întotdeauna moștenirea în handbalul românesc.
Transmitem sincere condoleanțe familiei și celor apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
- ACASA
- FRH
- STIRI
- COMPETITII
- LOTURI
- DEZVOLTARE
- CONTACT
- BILETE
- ACREDITARI