Echipa națională a României a ajuns cu bine, iar Diana Lixăndroiu s-a alăturat celor 18 fete la Munchen.
Programul de azi include o activare, de întreținere a tonusului.
Forța echipei se dezvoltă prin coeziune și încredere, la care se adaugă susținerea iubitorilor de handbal.
Toată lumea își dorește o performanță cât mai bună. Obiectivul asumat și răspunderea pentru atingerea lui implică decizii bazate pe evaluarea fudamentată, extrem de serioasă, a potențialului fizic și tehnico-tactic al fiecărei jucătoare și al echipei, ca grup concentrat asupra eficienței maxime, la fiecare meci, pentru victorie.
Avem posibilitatea și dorința de a ne califica la Jocurile Olimpice și este nevoie ca toată atenția și toate eforturile, inclusiv ale conducătorilor de cluburi și ale susținătorilor handbalului românesc, să se mobilizeze în același scop comun, urmărit la nivel național.
Primul meci va fi cu echipa națională a statului Chile, pe 1 decembrie, la ora 19:00.
Hai, România!