Naționala României se pregătește pentru spectacol în fața propriilor suporteri, pentru încărcarea cu energie înainte de Campionatul Mondial.

Cele mai bune jucătoare din România vor consolida relațiile de joc, vor testa scheme și execuții tehnice pentru a reuși atingerea obiectivelor de performanță dorite de toți iubitorii handbalului românesc. România va juca în grupa E, la Herning (Danemarca), în 1 decembrie cu Chile, în 3 decembrie cu Serbia și în 5 decembrie cu Danemarca.

Ulterior, în funcție de poziția din grupă, meciurile României vor avea loc în 7 decembrie, 9 decembrie și 11 decembrie, cu echipele calificate din grupa F.

Trofeul Carpați Niro de la Bistrița va fi un bun prilej de definitivare a lotului care va face deplasarea în Danemarca.

România va întâlni Elveția în 23 noiembrie, la 17:30. Meciul cu Portugalia va avea loc în 24 noiembrie, la 19:30, iar meciul cu Austria se va desfășura în 25 noiembrie, de la 17:30. 

Plecarea spre Herning se va face în 28 noiembrie, din Cluj Napoca.

Înainte de startul competiției de la Bistrița, va avea loc o conferință de presă, la Teraplast Arena, în 22 noiembrie, de la ora 12:00.

Pentru acreditările de presă, este disponibilă platforma de înregistrare de aici.

Toate meciurile vor fi transmise în direct de ProArena și online pe www.voyo.ro.

Biletele pot fi obținute de aici. Va fi ultima ocazie de a vedea echipa națională, înaintea Campionatului Mondial.

Hai, România!