Având în vedere încetarea aplicabilității dispozițiilor privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, Consiliul de Administrație al Federației Române de Handbal a aprobat prin hot. nr. 188 din 10 martie 2022, abrogarea Protocolului Medical de organizare și desfășurare a competițiilor de handbal.
Federația Româna de Handbal mulțumește tuturor participanților la activitățile handbalistice din România pentru adaptarea la un nou mod de viață sportivă și extra sportivă în contextul epidemiologic ivit, prețuind sănătatea proprie, a celorlalți participanți la competiții precum și a celor dragi.
Federația Română de Handbal recomandă în continuare prudență și vigilență, cu respectarea regulilor de igienă și prevenție la sala de antrenament și de joc, obiceiuri dobândite în perioada pandemică.
În același timp, Federația Română de Handbal subliniază necesitatea respectării de către participanții la activitățile handbalistice din România, a tuturor obligațiilor impuse de normele legale în vigoare.