Federația Română de Handbal organizează în perioada 10-31 octombrie 2021 o nouă acțiune parte din programul Plan Talent, în cinci zone ale României, astfel : 10 octombrie – București, 17 octombrie - Suceava, 24 octombrie - Timișoara, 30 octombrie - Baia Mare, 31 octombrie – Sighișoara.
Acțiunea a început astăzi la București, cu 110 tineri sportivi, născuți în 2004/5/6/7 coordonați de 10 antrenori, sub directa îndrumare a lui Jordi Giralt și Xavier Pascual.
”Continuarea proiectului este foarte importantă. Prin Plan Talent antrenorii au ocazia să vadă jucătorii, iar eu vreau ca toată lumea să cunoască modelul pe care îl implementăm la echipa națională. Este un proiect bun și nu este proiectul meu sau al antrenorilor, ci proiectul handbalului românesc. Acest proiect este gândit pentru ca situația individuală a jucătorilor să se poate îmbunătăți”, a declarat Xavier Pascual, selecționerul echipei naționale de seniori.
”Am avut oportunitatea să fiu cooptat de Jordi Giralt să fiu coordonator pe zona Muntenia. Am vorbit imediat cu antrenorii din zonă și m-am bucurat că au răspuns afirmativ la convocări. Este evident că și ei au așteptat continuarea proiectului, mai ales că anul trecut nu l-am putut organiza. Așteptăm să descoperim talente din toate zonele ca, începând din ianuarie 2022 să putem constitui un lot valoros de cadeți, iar celor născuți în 2004-2005 vrem să le monitorizăm evoluția, pentru că e important să vedem cum s-au dezvoltat”, a spus Daniel Anca, coordonator Plan Talent pe zona Muntenia.
”Sunt foarte mulți copii talentați în țară și mă bucur că am dat startul acestui program prin care vom face o selecție în vederea dezvoltării centrelor naționale de excelență, centrelor olimpice de pregătire a juniorilor și echipelor naționale de juniori și cadeți. Fără o muncă asiduă de echipă la nivel de juniori, nu putem ajunge la nivelul la care ne dorim. Cei 10 antrenori prezenți la această ediție au acces la informație de calitate și proiectul are toate premisele să fie o reușită. În ianuarie 2022, dorim să selectăm 80 de copii din două generații, pe care să-i aducem într-un cantonament comun care să se încheie cu două meciuri internaționale. Cei care vor rămâne pentru meciurile internaționale vor fi nucleul loturilor naționale de juniori născuți 2004-2005 și de cadeți născuți 2006-2007”, a spus Iulian Stamate, antrenor federal.
”Programul Talent” a fost inaugurat în septembrie 2017 și are următoarele obiective:
Crearea unui proiect care să permită monitorizarea și selecția unui număr mai mare de jucători.
Stabilirea unei planificări tehnico-tactice organizată pentru categoria cadeți.
Sprijin acordat în vederea monitorizării și selectării jucătorilor pentru echipa națională.
Implementarea strategiei de joc stabilită pentru selecționatele naționale.
Mărirea grupului de antrenori care să aplice strategia proiectului la propriile echipe.
Proiectul permite monitorizarea permanentă a jucătorilor care, în prezent, nu au nivelul optim pentru selecția în echipa națională, astfel încât, în cazul în care evoluția lor este corectă, să poată fi oricând incluși în lotul reprezentativ național.