Două competiții importante au marcat începutul sezonului : Supercupa României – Masculin care a avut loc la Alexandria și Cupa României FAN Courier – Feminin, care s-a desfășurat la Bistrița și la Brăila. Anul acesta, deoarece am traversat un sezon atipic, Cupa Românei FAN Courier și Supercupei României s-au reunit în cadrul aceleiași competiții.
”Pentru noi, pentru partenerii noștri, pentru gazde, pentru echipele participante a fost un efort comun care a avut ca rezultat un spectacol sportiv desăvârșit. Energia, adrenalina și bucuria sportului ne-au unit pe toți și am reușit să începem noul sezon cu dreptul. Spre bucuria iubitorilor handbalului, evenimentele au fost deschise publicului, iar atmosfera din sălile de competiție i-a emoționat deopotrivă atât pe sportivi, cât și pe cei care au contribuit la buna desfășurare a meciurilor”, a declarat Alexandru Dedu, Președintele Federației Române de Handbal.
Mulțumim tuturor partenerilor noștri fără de care nu ar fi fost posibilă organizarea acestor evenimente.
Parteneri oficiali: BRD, Niro, TVR, Hummel
Title partner al Cupei României FAN Courier: FAN Courier
Partener de mobilitate al acestor evenimente : Suzuki
Gazdele evenimentelor : Primăria și Consiliul Local Alexandria, Consiliul Județean Bistrița Năsăud, Primăria și Consiliul Local Brăila
Cupa României FAN Courier, Brăila
Supercupa României, Alexandria