Regulament participare Tururile 1, 2 Cupa României FAN Courier - Handbal Feminin, 24 - 25 August (Bistrița-Năsăud, Sala Polivalentă și Sala LPS) / Final Four Cupa României FAN Courier - Handbal Feminin, 28-29 August (Brăila, Sala Polivalentă) / Supercupa României - Handbal Masculin, 25 August (Alexandria, Sala Polivalentă)
În interiorul sălilor, spectatorii sunt obligați să respecte următorul regulament
1. Biletele se vor putea cumpăra online sau din locațiile evenimentelor în zilele de competiție. La cumpărarea biletelor, suporterii trebuie să ofere numele persoanei care va fi prezentă la meci, precum și Codul Numeric Personal (CNP). Atenție, BILETELE NU SUNT TRANSMISIBILE!
PROGRAM CASIERIE
24-25 August 2021, ora 09:00 - 18:00
28-29 August 2021, ora 09 - 18:00
2. Spectatorii care vor veni la meci trebuie să aibă asupra lor, la intrarea în incinta arenei, unul dintre următoarele documente, ÎN FORMAT FIZIC, LISTATE , la fiecare dintre meciurile la care doresc să participe (minorii sunt exceptați de la prezentarea dovezilor medicale).
- dovada vaccinării anti-COVID-19 (pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare),
- copie a scrisorii medicale eliberate de medicul de familie sau D.S.P. pentru persoanele vindecate de COVID și aflate în perioada de 90 de zile de la data vindecării,
- rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore)
- rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 24 de ore).
Acestea vor fi predate organizatorilor la intrarea în sală.
3. TOȚI SUPORTERII AU OBLIGATIVITATEA SĂ RESPECTE LOCUL PRECIZAT PE
BILET. În cazul nerespectării locului, fanii vor fi îndrumați să părăsească incinta arenei.
4. Triajul epidemiologic
Accesul în arenă nu este permis persoanelor care prezintă febră, tuse, dureri în gât sau dificultăți de respirație.
• La intrare se va efectua un triaj observațional (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată) și se va verifica temperatura (cu un termometru noncontact). Dacă temperatura înregistrată depășește 37,3 C, se va repeta măsurarea temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus.
• Dacă se constată menținerea unei temperaturi mai mare de 37,3 C sau/și
prezența altor simptome respiratorii ne rezervăm dreptul de a refuza accesul în locație. Astfel, atât persoanele care prezintă simptome de infecție respiratorie
(tuse, strănut, rinoree), cât și cele care refuză să le fie verificată temperatura, nu vor avea acces în locație.
În cazul în care din acest motiv nu se va putea face accesul, nu se va returna contravaloarea biletelor de acces.
Accesul în săli se va face cu 1 ora înainte de începerea meciurilor.
După începerea meciului nu se va mai permite accesul în sală. Vă rugăm să veniți din
timp la eveniment.
Persoanelor care întârzie sau care nu reușesc să intre la eveniment din cauză că nu au ajuns la timp pentru a efectua triajul nu li se va returna contravaloarea biletului de acces.
Intrarea și ieșirea în/din spațiul de eveniment se face prin locurile special amenajate. Vă rugăm să respectați fluxurile de intrare/ieșire conform marcajelor și mențineți distanța fizică și la intrarea/ieșirea din spațiul de eveniment.
La pauza meciului nu va fi permisă părăsirea sălii. În cazul în care spectatorii vor ieși din sală, nu vor mai putea reintra la respectivul meci. Între meciuri sala va fi eliberată, urmând ca, în cazul în care spectatorul dorește să participe și la al doilea meci al zilei, acesta să efectueze din nou triajul la intrarea în sală. La triaj va trebui să respecte Articolul 2 al Regulamentului și să predea documentul corespunzător.
Nu este permis accesul în arenă cu mâncare și/sau băutură. Conform cererii INSP, în incinta arenei nu se vor comercializa produse alimentare sau băuturi la pahar, iar conform legii 4/2008 nu se pot comercializa băuturi îmbuteliate/ambalate în sticlă.
Este interzisă intrarea la eveniment cu următoarele obiecte:
- Droguri
- Sticle (inclusiv sticle de parfum sau deodorante)
- Brichete
- Monede
- Produse cosmetice
- Ghiozdane sau borsete mari
- Cutii de băutură
- Conserve
- Artificii
- Lasere
- Spray-uri
- Bannere
- Scaune
- Cuțite, arme, obiecte contondente
- Lanțuri
- Articole Pirotehnice
- Animale
- Umbrele (în caz de ploaie se recomandă folosirea pelerinelor)
- Materiale inflamabile sau explozive)
- Aparate foto sau video video profesionale, inclusiv orice tip de aparat DSLR
- Orice tip de obiecte care îi pot răni pe ceilalți participanți la eveniment
Este permis accesul cu:
- Aparate de fotografiat compacte;
- Baterii externe;
- Medicamente;
- Insulină;
- Picături – uz medicinal;
- Spray inhalator pentru astm;
Orice astfel de produse sunt permise doar dacă sunt însoțite de scrisoare medicală sau orice alt document înlocuitor al acesteia și cu maxim o doză zilnică.
5. PĂSTRAREA DISTANȚEI DE MINIM 1,5 METRI ESTE OBLIGATORIE în fiecare zonă din arenă.
6. PURTAREA MĂȘTII DE PROTECȚIE ESTE OBLIGATORIE atât pentru accesul în locație, cât și pe toată durata evenimentului sportiv.
Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul.
7. Igienizarea în locație: Vă rugăm să folosiți soluțiile dezinfectante puse la dispoziție de organizatori.
8. Deplasarea în locație
• Vă rugăm ca, după ocuparea locurilor, să evitați pe cât posibil deplasarea în locație. Ieșirea din zona scaunelor se poate face doar pentru deplasarea la toaletă sau pentru urgențe medicale.
• În cazul efectuării acestor deplasări, vă rugăm să respectați distanța de minim 1,5 metri față de celelalte persoane.
• Dacă părăsiți spațiul de eveniment, reintrarea în locație nu mai este permisă.
Utilizarea toaletelor
• Utilizarea toaletelor este permisă pe toată durata desfășurării evenimentului.
Păstrarea distanței de 1,5 m este obligatorie și la intrarea/ieșirea din zona
toaletelor.
Evacuarea spațiului de eveniment
• Evacuarea locației se face începând cu scaunele din spate și continuând cu cele din fața scenei/ecranului.
• Vă rugăm respectați indicațiile prezentate la fața locului în privința ordinii de evacuare.
Prezentul regulament se completeaza cu prevederile cu privire la Protectia Datelor care se regăsesc publicate pe site-ul oficial al Federației Române de Handbal, respectiv la adresa web: https://frh.ro/pd_politica_de_confidentialitate.php.
Este obligatorie respectarea prevederilor din Art. 326 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații și Art. 352 din Codul Penal cu privire la zădărnicirea combaterii bolilor.