Comunicat
Având în vedere Hotărârea Guvernamentală nr. 531/2021 cu modificările și completările din 27 mai 2021 privind relaxarea măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei COVID-19 începând cu 1 iunie, care permit accesul spectatorilor la evenimentele sportive, Federația Română de Handbal dorește să aducă următoarele precizări:
În legătură cu turneul contând pentru ultimele 3 etape ale Ligii Florilor MOL din perioada 30 mai – 3 iunie: ținând cont de o serie de factori, printre care programarea turneului înainte de a se modifica legislația în ceea ce privește accesul spectatorilor, pe un teren care nu este neutru; desfășurarea primelor două zile ale turneului, precum și a întregului sezon fără a fi permis accesul spectatorilor, Federația Română de Handbal consideră că soluția corectă față de toate echipele participante în Liga Florilor MOL sezon 2020-2021 este aceea de a desfășura și ultimele două zile ale aceste competiții fără spectatori.
În legătură cu turneele programate începând cu data de 2 iunie, spectatorii vor avea acces la jocurile programate respectând regulile specificate aici.
În încheiere, Federația Română de Handbal mulțumește fanilor echipelor participante în competiția senioarelor pentru înțelegere și îi așteaptă cu porțile deschise atât la turneul de promovare în Liga Florilor MOL (Sala Sporturilor Romeo Iamandi, Buzău, 7-9 iunie), cât și la turneele finale destinate juniorilor.