Câștigătorii programului Tinerii Reporteri FRH

 

Studentele clujene Mădălina Donose și Teodora Căbuț sunt câștigătoarele primei ediții a programului Tinerii Reporteri FRH. Cele două voluntare îi vor ține la curent pe fanii handbalului și publicul larg cu tot ceea ce se întâmplă vreme de o săptămână pe terenul și în culisele Trofeului Carpați de la Cluj-Napoca, din 20-21 martie. Ele vor avea acces privilegiat la toate echipele naționale prezente, România, Brazilia, Suedia și Germania și vor răspunde de comunicarea turneului prin intermediul conturilor de social-media ale FRH și ale partenerilor.

Mădălina și Teodora au fost selectate dintr-un grup de 11 studenți și jurnaliști la început de drum care și-au manifesta interesul. FRH le mulțumește celor care s-au înscris în acest program introdus pentru prima oară în România: Alexandru Rad, Attila Bandi, Cătălin Weinmuller, Beatrice Vălean, Alexandra Sica, Laura Mureșan, Mircea Mocanu, Alexandra Preda-Ștefan și Alexandru Magdaș.  Toți cei 11 sunt talentați, diferența făcându-se datorită abilității de a înțelege modul de funcționare al rețelelor sociale și capacității de a folosi imagini. Toți cei 9 vor fi invitați la Conferința de Marketing Sportiv de vineri 20 martie, care are loc în deschiderea Turneului Carpați.

Logistica programului este asigurată de sponsorul FRH, BRD Societe Generale. Cele două câștigătoare vor primi câte un Iphone 5C și un echipament special conceput pentru program, care să le diferențieze de restul jurnaliștilor.

Juriul a fost alcătuit din Lorand Balint, director marketing FRH, Matei Psatta, Social Media Director Leo Burnett Group, Mircea Tomescu, și Cătălin Striblea, jurnalist B1TV.

Programul Tineri Reporteri va urmări și evenimentele adiționale Turneului Carpați: antrenamentul lui Tomas Ryde cu bloggerii și jurnaliștii, lansarea mascotei echipelor naționale și prima Conferință de marketing sportiv din România.