România a învins Serbia în primul joc amical al anului pentru generația de cadeți 2004-2005 cu scorul de 30-26. Cu o singură înfrângere în meciurile disputate până acum de această generație, chiar în fața Serbiei, în 2019, echipa condusă de Horvath Atilla și Sipoș Lorand și-a luat revanșa la Timișoara.
Au marcat pentru România: Stănciuc Daniel (9), Ștefan Teodor (2), Dragoi Florin (1), Pavlov David (3), Voiculescu Alex (2), Zaritchi Cătălin (1), Pintoiu George (2), Armanu Ștefan (1), Golea Alexandru (3), Codrin Radu (6).
”Sunt fericit că am reușit cu ajutorul tuturor celor implicați, Federația și Primăria Timișoara să readucem meciuri internaționale la nivel de cadeți în sălile din România. A fost o perioadă grea, dar am reușit să trecem cu bine peste ea. Astăzi, băieții au jucat pentru România cu foarte multă ambiție și suflet împotriva unui adversar puternic. Această generație are un potențial foarte bun pentru realizarea unor obiective îndrăznețe”, a declarat antrenorul principal Horvath Atilla.
”2004-2005 e o generație de excepție, jucătorii au caractere puternice și își doresc să câștige fiecare meci. La nivel de cadeți venim după o pauză destul de lungă în meciuri internaționale, pauză cauzată de pandemie, și ne bucurăm că am început cu dreptul. Nu trebuie uitat că se fac eforturi deosebite din partea Federației ca aceste jocuri să fie posibile. Hai, România!”, a adăugat antrenorul federal Gabriel Florea.
Al doilea meci din dubla cu Serbia are loc mâine, 13 martie, de la ora 11:00.
Rezultatele înregistrate de generația de cadeți 2004-2005:
• România-România centre juniori 45-31 (2019)
• România-Turcia 37-20 (2019)
• România-Serbia 24-32 (2019)
• Barcelona cadeți-România 38-40 (2019)
• Sant Vincenc-România 29-47 (2019)
• HSJD juniori-România 34-28 (2019)
• România-Macedonia 30-22 (2020)
• România-Macedonia 29-22 (2020)
 
Foto: Alex Szabo