Cristina Vărzaru, Secretar General al Federației Române de Handbal și Președinta Comisiei Sportivilor din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român, a luat parte astăzi la mic-dejunul informal organizat la Bruxelles de către Președinția Română a Consiliului Uniunii Europene.
Scopul acestei întâlniri a fost de a discuta teme importante ce guvernează cariera sportivilor de performanță și etapele de după, teme precum reintegrarea sportivilor în piața muncii la finalul carierei profesioniste, sprijinul oferit sportivilor în vederea accesului la educație și posibilitatea reconversiei profesionale de succes, importanța corectitudinii în modul de promovare a tuturor categoriilor de sporturi și a sportivilor cu dizabilități.
Cristina Vărzaru: “Eu am ridicat problema reconversiei profesionale pentru că nu toți sportivii de performanță au avut norocul să se nască într-o familie de profesori care, prin educația dată, m-au făcut să înteleg că școala și sportul trebuie să meargă mână în mână. Dacă pentru mine personal a fost normal sa câștig Liga Campionilor în timp ce am obținut diploma de doctor în sport și în timp ce îndrumam pașii studenților ca asistent universitar în cadrul UNEFS, pentru majoritatea sportivilor e nevoie de sprijin și îndrumare, astfel încat tranziția de la cariera de sportiv la viața de după sport să poată fi mai usoară.
Am ales să mă implic în activitatea Comisiei Sportivilor COSR pentru că, după 27 de ani de practicat sport, dupa ce am trecut de cealaltă parte a baricadei, mi-am dat seama ca trebuie să existe un liant între cele două părți, care să asigure o bună comunicare a nevoilor sportivilor către organismele de conducere naționale și internaționale. Consider ca această Comisie a Sportivilor, al cărei președinte am fost aleasă, poate crea această legatură.”
La discuția lansată de domnul Ministru Bogdan Matei, în calitate de reprezentant al Președinției în exercițiu, au luat parte, din partea autorităților publice, reprezentanți politici ai Austriei, Finlandei (ministrul), Croației (Subsecretar de Stat) și Comisarul pe Sport al UE, Tibor Navracsics. Din partea mișcării sportive au participat 6 membri din organizații cu activitate în reprezentarea sportivilor. Astfel, pe langă Cristina Vărzaru, mișcarea sportivă a fost reprezentată de Mihăiță Papară, snowboarder paralimpic român, din partea Comitetului Paralimpic Român; Alexander Bielefeld din partea FIFPro; Paulina Tomczyk din partea EU Athletes; respectiv de către președinții comisiei sportivilor de la Asociația Europeană de Atletism, domnul Periklis Iakovakis, respectiv Gerd Kanter de la Comitetele Olimpice Europene.