Federația Română de Handbal anunță cu tristețe trecerea în neființă, la data de 06.03.2019, a lui Ion Grigoriu, născut la 07.01.1943.
Dl. Girgoriu a fost jucător de handbal la ”Voința” Pitești timp de 10 ani, până în anul 1968, arbitru de handbal timp de 23 ani, până în 1992, cu performanțe de arbitraj în meciuri la cel mai înalt nivel în Campionatele Naționale ale României. Între 1992 și 2003 a fost Președintele Comisiei de Arbitri a A.J.H. Argeș, iar între 2003 și 2019 a deținut funcția de Secretar General A.J.H. Argeș.
De asemenea, a fost membru al Comisiei Centrale de Arbitri timp de 17 ani, dar și formator al multor generații de arbitri. În ultimii ani starea de sănătate l-a constrâns să aibă o activitate numai la nivel local, dar toți arbitrii care l-au cunoscut și care au lucrat cu dumnealui își vor aduce aminte de un mentor care deținea cunoștințele, tactul și răbdarea pentru a explica și lămuri orice situație specială.
Suntel alături de familie și cei dragi!