Melinda Geiger și-a anunțat retragerea din activitate luna aceasta, reziliindu-si contractul cu echipa sa de club, Siofok. Am stat de vorbă cu interul drepta în vârstă de 31 de ani, una dintre cele mai influente jucătoare ale ultimului deceniu în echipa națională, având 113 meciuri internaționale (263 goluri marcate) și două medalii de bronz obținute la Campionatul European (2010) și Campionatul Mondial (2015),  pentru a afla care sunt planurile sale pentru perioada următoare.

Cum ai hotarat sa iei decizia de a te retrage acum?

M.G. Pentru mine sportul înseamnă pasiune. Am hotărât că atâta timp cât pot sa ofer ceva să rămân în handbal, însă am ajuns în stadiul în care pentru mine personal e momentul sa mă orientez spre altceva.

 

Care este momentul de care iti aduci aminte cu cea mai mare placere din cariera ta?

M.G Cea mai mare plăcere a fost cand am inceput acest sport. Am știut că mă va ajuta sa ma dezvolt pe mai multe planuri ,nu doar cel sportiv.

 

Care sunt planurile tale pentru perioada următoare?

M.G Deocamdata am nevoie de o pauză, iar apoi voi vedea ce planuri îmi oferă viața. Am opțiuni,însă doresc să aleg ceva ce mă face fericită pe mai departe.

 

Un mesaj pentru fetele care visează să joace pentru echipa națională?

M.G Nu e ușor să ajungi să joci pentru echipa națională, e nevoie de multă muncă psihică și fizică. Fetele care doresc să ajungă să joace pentru România trebuie să se dedice handbalului , sa fie cu picioarele pe pământ si să nu se lase doborâte de accidentări sau alte evenimente neplăcute.

 

Cristina Neagu, căpitanul Naționalei României: 'Este una dintre jucătoarele care au făcut parte constant din echipa națională în ultimii 10 ani, alături de care am plâns și ne-am bucurat pentru rezultatele echipei naționale. Este o jucătoare care a contribuit la obținerea celor două medalii din ultimii 10 ani (Bronz la Euro 2010 și Campionatul Mondial 2015).

Știam încă de la Euro că se va retrage, cel puțin din echipa națională, ne-a anunțat în vestiar după ultimul meci. În calitate de căpitan, ii mulțumesc pentru ce a făcut pentru echipa națională! Nu pot decât să îi urez succes pe mai departe pentru ce va face și știu că acest moment va veni pentru fiecare dintre noi, așa că pot doar să îmi amintesc toate momentele frumoase petrecute împreună și să rămân cu aceste amintiri frumoase.'

 

Alexandru Dedu, președinte Federația Română de Handbal: 'Melinda este un exemplu de dăruire și motivație pentru întreaga echipă națională, aducându-și contribuția din plin la rezultatele bune obținute în ultimul deceniu, printre care și două medalii de bronz la turneele majore. Consider retragerea ei o pierdere pentru lotul național, dar nu ne rămâne decât să îi mulțumim, să o felicităm pentru o carieră impresionantă și să îi urăm mult succes în proiectele sale pe viitor.'

 

Palmares

Echipa Națională a României

113 meciuri – 263 goluri

Medalie de Bronz (Campionatul European 2010, Campionatul Mondial 2015)

Cluburi

HCM Baia Mare, CS Oltchim Vâlcea, Thuringer HC, Brest Bretagne HB, Siofok KC

Campionatul României: Aur (2011, 2014), Argint (2013, 2015, 2016)

Cupa României: Aur (2011, 2013, 2014, 2015)

Supercupa României: Aur (2011, 2013)

Campionatul Germaniei: Aur (2012)

Campionatul Franței: Argint (2017)