In atentia echipelor de handbal junioare III, participante la Cupa Selecţionatelor de Serie – 2014.
          Federaţia Română de Handbal organizează, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oneşti, A.J.H.Bacău, Cupa “Cupa Selecţionatelor de Serie”- Junioare III. Competiţia se va desfăşura în perioada 04-07.12.2014 la ONESTI şi este destinată sportivelor născute 2000-2001.
Scopul turneului : 
-Verificarea potenţialului valoric al tuturor sportivelor născute 2000-2001 şi realizarea selecţiei pentru Lotul Naţional şi pentru Centru de Excelenţă.
- Cazarea şi masa este asigurată, de către F.R.Handbal, tuturor participanţilor la : Colegiul Tehnic “Petru Poni”, Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci” şi Colegiul “Gheorghe Asachi” Oneşti.
Transportul este asigurat de către clubul al cărui antrenor sau sportiv este convocat/selecţionat.
Sosirea participanţilor va fi în data de 04.12.2014, la ora 12,00 la Colegiul Tehnic “Petru Poni”Oneşti.
Persoana de contact: prof. Adrian Sava, tel. 0746042000
          Selecţionatele seriilor formate din 14 sportive ( 2 sportive pe post) vor fi conduse de către antrenorii principali ai echipelor clasate pe locurile 1 şi 2 în serie după disputarea c elor 3 turnee de sală , din Campionatul Naţional jun. III, ediţia 2014-2015.
          Selecţionarea sportivelor: câte două pe post va fi făcută de către F.R.Handbal în urma chestionarelor completate la turneele precedente.
          Se pot selecţiona şi sportive de vârsta şi valoare care nu participă la jocurile de junioare III, participând însă în campionatul naţional de junioare II .
Jocurile se vor desfăşura în două reprize de 25 de minute, cu pauza de 5 minute.
Obligatoriu fiecare sportivă trebuie să joace minim 15 minute/joc.Nu este permis schimbul de sportive atac- apărare ( cu excepţia aruncărilor de la 7m). 
Sistem de desfăşurare: Echipele selecţionate vor fi repartizate în două grupe a câte 6 în cadrul fiecărei grupe jucându-se sistem turneu, fiecare cu fiecare.După stabilirea clasamentului în fiecare grupă se vor desfăşura jocuri de clasament.
Echipament : Antrenorii coordonatori desemnaţi de F.R.Handbal vor asigura fiecare câte un rând (două rânduri de echipă ) de echipament uniform de culori diferite (tricou şi şort).Pe timpul turneului se solicită ca fiecare sportivă să poarte aceleaşi numere pe tricou.
Arbitrajul: Se va asigura pe plan local de A.J.H. Bacău.
Director de Concurs : Alexandrescu Nicoleta , tel. 0744927165;
OBLIGATIILE PROFESORILOR DESEMNATI DE F.R.Handbal
Asigurarea a :
-Două rânduri de echipament de culori diferite (pentru sportive şi portari).
-De a organiza şi răspunde de transportul sportivelor (în mod colectiv) de la locul de destinaţie la turneu şi retur, luând legătura cu profesorii sportivelor selecţionate şi colaborând cu aceştia.
-De a supraveghea, îndruma şi conduce echipele selecţionate de serie pe tot timpul deplasărilor şi în timpul turneului.
Notă :
          Selecţionatele vor avea cazare şi masă începând cu data de 04.12.2014 cu masa de prânz.

          Programul competiţiei va fi comunicat la şedinţa tehnică care va avea loc la data 04.12.2014 ora 14:30.