Noul sezon al Cupei României FAN Courier va debuta la 17 octombrie, cu faza 16-imilor de finală, meciuri care se vor desfășura într-o singură mansă. 

Din acest an competițional, sistemul de desfășurare al turneului s-a schimbat, astfel că la start vor fi 31 de echipe, 14 din Liga Zimbrilor și 17 din Divizia A. În acest context, vor fi 15 meciuri, iar o echipă – CSM București, conform tragerii la sorți – va sta și va intra în luptă direct în optimi.

La câteva zile distanță după ce vor juca în Champions League, respectiv SEHA League, Dinamo și Steaua București se vor duela în Cupa României FAN Courier cu adversari mult mai slabi cotați.

Campionii de la Dinamo, câștigători ai Supercupei în acest debut de sezon, au un program aglomerat în perioada următoare.  Vor juca la 14 octombrie  în Liga Campionilor cu Wisla Plock, din Polonia, iar apoi revin în competiția internă, trei zile mai târziu, pentru confruntarea cu Medgidia, din 16-imile Cupei. 

”Tragerea la sorți a fost bună pentru noi, era necesar un meci mai ușor, având în vedere traseul nostru din competițiile internaționale. Ne bucurăm și de faptul că am evitat o deplasare  mai lungă... până la Medgidia mergem pe autostradă, dar poate vorbim cu ei să vină să jucăm meciul la București. Pentru Dinamo, Cupa României este unul dintre principalele obiective” - Daniel Georgescu, președinte Dinamo.

Steliștii vin din SEHA Liga, direct în Cupa României

Steaua, echipa cu cele mai multe Cupe ale României câștigate, 9, are parte de o lună de foc, cu confruntări în Cupa României, Liga Națională, SEHA Liga, dar și Cupa EHF. Totuși, ei au avut noroc la tragerea la sorți a 16-imilor Cupei României și vor da piept cu CSM Făgăraș. Cu cinci zile înainte de acest duel, steliștii au meci în EHF, cu Maccabi Le Zion, iar cu o zi înainte de jocul din Cupa României îi întâlnesc pe croații de la Nexe, în SEHA Liga.

”Nu suntem ghinioniști, jucăm acasă și avem prima șansă. Nu era ok dacă picam cu o echipă mai puternică, a fost o tragere echilibrată, nu spun neapărat avantajoasă. Cu o zi înainte avem meci de SEHA Liga, momentan  gestionăm bine situația, echipa merge bine, contează faptul că jucăm cu echipe de top din Europa, ne ajută ca experiență și nivel de joc, jucăm mai pragmatic, sunt meciuri e care le jucăm la victorie, nu putem evolua doar pentru spectacol. Meciul cu Făgăraș nu este doar un antrenament, necesită o abordare serioasă, îi respectăm. Această confruntare ne ține în priză, nu ne deconectează. Nu cred că vor fi surprize acum, ci probabil din turul următor al Cupei României” - Andrei Cian, manager CSA Steaua.

"Tigrii" de la CSM întră direct în optimi

CSM București a fost cea mai norocoasă echipă la tragerea la sorți, având tur liber în 16-imile Cupei.

” Orice competiție națională reprezintă un obiectiv pe care conducerea clubului ni-l impune. Acum doi ani am câștigat Cupa, am fost de două ori vicecampioni naționali, avem pretenții.  În acest sezon ne dorim titlul în Liga Zimbrilor, Cupa României și chiar câștigarea Cupei Challenge. Avem program încărcat și de aceea mă bucur că am scăpat de primul tur din Cupa României, pentru că orice deplasare înseamnă oboseală fizică și mentală pentru toată lumea. Am fost extrem de norocoși și invidiați la această tragere la sorți, a fost un loc vacant și noi l-am nimerit. Cupa României este o competiție a surprizelor, dar acum nu cred că pot exista surprize mari!” – Sorin Uțică, organizator competiții CSM București.

Deținătoarea trofeului, AHC Dobrogea Sud Constanța va evolua contra celor de la Botoșani, iar  SCM Politehnica Timișoara va juca cu HC Sibiu, din Divizia Națională.

”Sunt mulțumit de tragerea la sorți, avem un meci facil, putem să testăm echipa. Singurul impediment este faptul că avem o deplasare lungă. Cupa este un obiectiv important, tindem să ajungem cât mai sus și să aducem Dobrogea Sud la nivelul la care era HCM Constanța. Se cerne sita deja și următoarele etape ale competiției vor fi mult mai echilibrate. Având în vedere valoarea celor două ligi, vor fi meciuri de antrenament aceastea din Cupă, în care echipele din Liga Zimbrilor își vor testa jucătorii care au evoluat mai puțin. În proportie de 95 la sută nu trebuie să ne așteptăm la surprize” - Osman Yuksel, antrenor juniori AHC Dobrogea Sud Constanța.

”A fost o tragere la sorți cu noroc, nu e nici o deplasare lungă. Diferența dintre Liga Zimbrilor și Liga Națională este mare și nu cred că vor fi surprize la acest nivel, dar mingea este rotundă... Avem ca obiectiv să jucăm cel puțin Final Four-ul în Cupa României.  Jocul de la Sibiu este unul de calificare, îl tratăm serios, mergem, jucăm și ne calificăm mai departe. În vestiar se vorbește doar despre cupele europene și pentru asta trebuie să mergem până în fazele finale și să câștigăm Cupa” - Dan Dumitru, team-manager Timișoara

Programul 16-imilor Cupei României FAN Courier 

HC Dobrogea Sud Constanța-CSM Botoșani

CSU Suceava-CS Unirea Sânicolau Mare

Minaur Baia Mare-CSU Pitești

CSM Oradea-CSM Bacău

CSU Târgoviște-AHC Dunărea Călărași

Dinamo București-CS Medgidia

CSM Școlar Reșița-Potaissa Turda

HC Buzău-CNOT Brașov

CSM Alexandria-CSM Vaslui

CSA Steaua București-CSM Făgăraș

CSU Constantin Brâncuși Târgu Jiu-”U” Cluj Napoca

CSM Sighișoara-CSU Galați

HC Sibiu-SCM Politehnica Timișoara

CSU Politehnica Timișoara-CSM Focșani

CSU Craiova-HC Szejke Odorhei

CSM București - stă

*Meciurile se dispută la 17 octombrie, într-o singură manșă