Ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 06.04.2021

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Miercuri, 07 aprilie 2021


Proces Verbal  nr. 359

Încheiat azi, 06/04/2021,în ședința ordinară a C.C.D., în prezența membrilor: Jugănaru L., Dinca V., Vicea V., Teodorescu E., Berindei D.

1. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor Gheșoiu Claudiu și Tiță Ionuț, delegați la jocul de J I M Turneu ”Valoare”, dintre C.S.M. Bacău și C.S.S. Odorheiu Secuiesc din 04/04/2021 de la Piatra Neamț, Comisia hotărăște:

- sancționarea sportivului Dârlău George de la echipa C.S.M. Bacău, cu avertisment conform art. 50.1 lit. a) pentru fault prin care se pune în pericol sănătatea celui faultat.

2. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor Romeo Ștefan și Ștark Bogdan, delegați la jocul de LNM dintre echipele C.S.M. Bacău și C.S. Minaur Baia Mare din 02/04/2021, disputat la Sf. Gheorghe, Comisia hotărăște:

- sancționarea sportivului Coric Teo de la echipa C.S.M. Bacău cu avertisment, conform art. 50.1 lit. a) pentru fault care pune în pericol sănătatea celui faultat.

3. În legătură cu sesizarea sportivei Klimek Sabine cu privire la nerespectarea Hotărârii nr. 518/2021 a Comisiei de Memorii de către clubul Crișul Chișineu Criș, Comisia hotărăște:

- sancționarea clubului Crișul Chișineu Criș cu ridicarea dreptului de transfer legitimare și drept de joc pentru o perioadă de 1 (un) an de zile, începând cu data de 06/04/2021 conform art. 8.13 din R.S.T.J.H. Concomitent cu această sancțiune, la fiecare 10 (zece) zile i se va scădea câte 1 (un) punct din cele obținute de echipa participantă în cel mai înalt nivel competițional până la executarea integrală a hotărârii. Această hotărâre va fi dusă la îndeplinire de C.C.C.

4. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului Rusu Nicolae, prezent la jocul de LNM dintre C.S.M. Reșița și C.S. Minaur Baia Mare din 01/04/2021 la Sf. Gheorghe, Comisia hotărăște:

- sancționarea C.S.M. Reșița cu avertisment, conform art. 36 lit. a), pentru nerespectarea Protocolului medical.

5. În legătură cu sesizarea antrenorului federal Stamate Iulian, privind declarațiile Dlui. Virgil Ioan Popovici, director al C.S.U. C.B. Tg. Jiu într-o rețea de socializare, Comisia, odată cu comunicarea sesizării, solicită un punct de vedere domnului director mai sus menționat, pentru ședința din 13/04/2021.

6. În legătură cu Adresa C.C.A. din 06/04/2021, Comisia, văzând că sunt îndeplinite condițiile art. 25 în baza art. 2.2 raportat la art. 26.3 lit. a), admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de evidență a sancțiunilor, după cum urmează:

- sancționarea cuplului Basso/Tofan cu suspendare 3 (trei) etape în LNF, conform art. 80.2 lit. a) din R.D., pentru necunoașterea sau greșita aplicare a regulilor de joc, care influențează în mod negativ desfășurarea jocului, dar nu influențează câștigarea jocului.

- în privința cuplului Moldoveanu/Georgescu din Constanța, în urma calificativelor primite, nu se impune luarea unor măsuri disciplinare.

 

Notă: Părțile interesate să introducă Apel au nevoie de motivarea Hotărârii Comisiei de Disciplină conform Regulamentului disciplinar art. 13.5). Acestea intră în posesia motivării hotărârii Comisiei de disciplină dacă în termen de 3 (trei) zile de la data publicării dispozitivului pe site, fac cerere de motivare și dovada plății motivării hotărârii.

Apelul se poate face în termen de 5 (cinci) zile de la momentul intrării în posesia hotărârii motivate, respectând procedura introducerii Apelului, conform Art. 15.4.