Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 31.03.2026

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 31 martie 2026


PROCES VERBAL NR. 246

            Încheiat astăzi, 31.03.2026, în ședința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel  - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte și Dincă Valerică - membru, desfășurată la sediul FRH, la ora 16:00.

1. În legătură cu sesizarea sportivului GRBOVIC Nemanja privind nerespectarea de către clubul C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI a Hotărârii nr. 841/10.11.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Comisia Centrală de Apel (Decizia 232/03.12.2025 din Dosarul nr. 339/A/2025), Comisia dispune amânarea pronunțării pentru ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 07.04.2026, în vederea depunerii concluziilor scrise la dosar;

2. În legătură cu sesizarea sportivului DAVIDOVIC Marko privind nerespectarea de către clubul C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI a Hotărârii nr. 839/10.11.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Comisia Centrală de Apel (Decizia 230/03.12.2025 din Dosarul nr. 337/A/2025), Comisia dispune amânarea pronunțării pentru ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 07.04.2026, în vederea depunerii concluziilor scrise la dosar;

3. În legătură cu sesizarea AHMETASEVIC Admir privind nerespectarea de către clubul C.S.A. STEAUA BUCUREȘTI a Hotărârii nr. 840/10.11.2025, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Comisia Centrală de Apel (Decizia 231/03.12.2025 din Dosarul nr. 338/A/2025), Comisia dispune amânarea pronunțării pentru ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 07.04.2026, în vederea depunerii concluziilor scrise la dosar;

4. În legătură cu sesizarea Secretarului General al F.R.H. referitoare la depășirea termenelor de plată aferente tranșei a III-a de către echipele din Liga Națională feminină și masculină, Comisia, analizând documentele prezentate,  constată că sumele restante au fost achitate integral, motiv pentru care cauza rămâne fără obiect;

5. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionatul Național de Junioare I, Seria F, etapa 13, dintre echipele LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA și C.S. UNIREA SANNICOLAU MARE, din data de 21.03.2026, de la Reșița, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea doamnei MORUT Lucia Ana (LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA) cu penalitate pecuniară în cuantum de 2.500 (două mii cinci sute) lei, dată limită de achitare 30.04.2026 și suspendare din activitatea handbalistică pentru 5 (cinci) jocuri, începând cu data de 01.04.2026 pentru insulte, jigniri și amenințări aduse arbitrilor în timpul jocului, aflându-se sub sancțiunea suspendării din activitatea handbalistică (pronunțată la data de 03.03.2026) - a condus și a intrat în contact cu echipa în timpul jocului oficial, conform art. 45.3 lit. a) Punct 1 și 2 coroborat cu art. 42.2 lit. b), combinat cu art. 36.1 lit. k) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026. Sancțiunea se aplică la categoria J I – feminin, în ordine cronologică, neavând drept de participare la joc, la nicio categorie competițională, până la efectuarea sancțiunii aplicate.

6. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionatul Național de Junioare I, Seria F, etapa 13, dintre echipele LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA și C.S. UNIREA SANNICOLAU MARE, din data de 21.03.2026, de la Reșița, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea sportivei COPOCEAN Raisa (LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA) cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 3 (trei) jocuri, începând cu data de 01.04.2026 pentru insulte, jigniri și amenințări aduse arbitrilor în timpul jocului, conform art. 45.3 lit. a) Punct 2 din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026. Sancțiunea se aplică la categoria J I – feminin, în ordine cronologică, neavând drept de participare la joc, la nicio categorie competițională, până la efectuarea sancțiunii aplicate.

7. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionatul Național de Junioare I, Seria F, etapa 13, dintre echipele LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA și C.S. UNIREA SANNICOLAU MARE, din data de 21.03.2026, de la Reșița, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea sportivei MILOS Iasmina-Loredana (LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA) cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 3 (trei) jocuri, începând cu data de 01.04.2026 pentru insulte, jigniri și amenințări aduse arbitrilor în timpul jocului, conform art. 45.3 lit. a) Punct 2 din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026. Sancțiunea se aplică la categoria J I – feminin, în ordine cronologică, neavând drept de participare la joc, la nicio categorie competițională, până la efectuarea sancțiunii aplicate.

8. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionatul Național de Junioare I, Seria F, etapa 13, dintre echipele LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA și C.S. UNIREA SANNICOLAU MARE, din data de 21.03.2026, de la Reșița, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA cu disputarea a 3 (trei) jocuri oficiale, pe teren propriu, fără spectatori, începând cu data de 01.04.2026, pentru comportamentul neregulamentar al spectatorilor proprii care a condus la întârzieri ale jocului, conform art. 82.3 lit. b) din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2025 – 2026.

Sancțiunea se aplică la categoria Juniori I feminin.

9. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionatul Național de Junioare I, Seria F, etapa 13, dintre echipele LICEUL TEORETIC „TRAIAN VUIA” REȘIȚA și C.S. UNIREA SANNICOLAU MARE, din data de 21.03.2026, de la Reșița, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului C.S. UNIREA SANNICOLAU MARE cu disputarea a 2 (două) jocuri oficiale, pe teren propriu, fără spectatori, începând cu data de 01.04.2026, pentru comportamentul neregulamentar al spectatorilor proprii care a condus la întârzieri ale jocului, conform art. 82.3. lit. b) coroborat cu art. 82.5 din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2025 – 2026.

Sancțiunea se aplică la categoria Juniori I feminin.

10. În legătură cu Adresa clubului C.S.M. Reșița privind jocul din cadrul competiției Campionatul Național de Juniori I, Seria E, etapa 8, dinte echipele C.S.M. REȘIȚA și L.P.S. TÂRGU JIU, din data de 22.02.2026, de la Reșița, Comisia a înaintat documentele către Comisia Centrală de Arbitri, spre competentă soluționare;’

11. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul din cadrul competiției “Liga Zimbrilor” - masculin, etapa 17, dinte echipele S.C.M. POLITEHNICA TIMIȘOARA și C.S.M. CONSTANȚA, din data de 28.03.2026, de la Timișoara, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului S.C.M. POLITEHNICA TIMIȘOARA, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 07.04.2026;

12. În legătură cu sesizarea sportivei Dziyana ILYINA privind nerespectarea de către clubul  S.C.M. GLORIA BUZĂU a Hotărârii nr. 773/01.04.2025, pronunțată de către Comisia de Soluționare a Litigiilor nr. 773/CSL/2025, rămasă definitivă si executorie în urma Deciziei nr. 191/23.04.2025 (Dosar 297/A/2025), pronunțată de către Comisia Centrală de Apel, Comisia a înaintat documentele către Comisia Centrală de Competiții, spre competentă soluționare;

13. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Divizia A masculină, Play-Off Promovare, etapa 7, dinte echipele C.S. MEDGIDIA și C.S.M. FĂGĂRAȘ, din data de 28.03.2026, de la Medgidia, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea domnului FRATILA Eugen Bogdan Claudiu (C.S.M. FĂGĂRAȘ) cu penalitate pecuniară în cuantum de 1.000 (una mie) lei, dată limită de achitare 30.04.2026 pentru un comportament nesportiv, conform art. 57.2 lit. b) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026.

14. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionat Național de Junioare II feminin, seria C, dinte echipele A.C.S. ȘTEFAN BIRTALAN și C.S.Ș. ILFOV, programat la data de 29.03.2026, la București, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului A.C.S. ȘTEFAN BIRTALAN, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 07.04.2026;

15. În legătură cu Procesul verbal al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionat Național de Junioare II feminin, seria C, dinte echipele C.S.Ș. 2 BUCUREȘTI și A.C.S. OLYMPIC R.F.H., programat la data de 29.03.2026, la București, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni;

16. În legătură cu Decizia nr. 967/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori III masculin, Seria A, Etapa 16, dintre echipele A.C.S. VICOV ELITE și C.S.U. din SUCEAVA A (lipsă vize medicale), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. VICOV ELITE și C.S.U. din SUCEAVA A, Campionatul Național de Juniori III masculin, programat pentru data de 29.03.2026, cu scorul de 0 - 10, conform art. 70.8 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

17. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionat Național de Juniori III masculin, seria F, etapa 12, dinte echipele SHCS FARCASA 2022 și C.S. SEINI, din data de 29.03.2026, de la Sârbi (comuna Fărcașa), Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea sportivului OROS Alessandro (SHCS Farcasa 2022) cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 1 (unu) joc, începând cu data de 01.04.2026 pentru un fault prin care se pune în pericol sănătatea celui faultat, conform art. 52.1 lit. c) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026. Sancțiunea se aplică la categoria J III – masculin, în ordine cronologică, neavând drept de joc, la nicio categorie competițională, până la efectuarea sancțiunii aplicate.

18. În legătură cu Adresa 969/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul dintre echipele SCM Gloria Buzau – CS Victoria Tandarei, Junioare 3 Feminin, Seria D, Etapa 18, din data de 19.03.2026 (participarea la joc a unei sportive aflate în stare de suspendare), Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea doamnei TUDOR Elena Roxana (CS Victoria Tandarei) cu penalitate pecuniară în cuantum de 500 (cinci sute) lei, dată limită de achitare 30.04.2026 pentru folosirea unui jucător la jocurile oficiale, fără respectarea dispozițiilor regulamentare privind legitimarea și dreptul de joc (jucătoare aflată în stare de suspendare), conform art. 84.3 cu aplicarea art. 84.4 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026.

19. În legătură cu Decizia 947/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la sesizarea sportivei GANDRABURA Alexandra-Diana privind nerespectarea Hotărârii nr. 762/18.03.2025 – pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă și executorie în urma Deciziei 183/09.04.2025 (Dosar 289/A/2025) pronunțată de Comisia Centrală de Apel, de către clubul S.C.M. GLORIA BUZĂU, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- sancționarea clubului S.C.M. GLORIA BUZĂU cu scăderea unui punct (- 1 punct) în clasament, aferent perioadei 16.03.2026 - 25.03.2026.

Sancțiunea va fi pusă în aplicare pentru sezonul competițional 2026-2027, la cel mai inalt nivel la care clubul va avea echipa inscrisa in competitie, conform articolului 41.1 din Regulamentul Disciplinar 2025-2026, deoarece in sezonul 2025-2026, echipa de Junioare 1 Feminin SCM Gloria Buzau a dobandit doar 21 de puncte, iar numarul de puncte de penalizare depaseste numarul de puncte dobandite.

20. În legătură cu Decizia nr. 949/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria F, Etapa 16, dintre echipele L.P.S. PITEȘTI și A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele L.P.S. PITEȘTI și A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI, Campionatul Național de Junioare II, din data de 22.02.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

21. În legătură cu Decizia nr. 950/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria F, Etapa 17, dintre echipele A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI și C.S.Ș. TÂRGOVIȘTE (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI și C.S.Ș. TÂRGOVIȘTE, Campionatul Național de Junioare II, din data de 01.03.2026, cu scorul de 0 - 10 și sancționează echipa A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

22. În legătură cu Decizia nr. 951/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria G, Etapa 18, dintre echipele C.S.Ș. GLORIA ARAD și C.S. NOVACI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.Ș. GLORIA ARAD și C.S. NOVACI, Campionatul Național de Junioare II, din data de 15.03.2026, cu scorul de 0 - 10 și sancționează echipa C.S.Ș. GLORIA ARAD cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

23. În legătură cu Decizia nr. 952/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria B, Etapa 10, dintre echipele S.C.M. GLORIA BUZĂU și C.S.M. RÂMNICU SĂRAT, (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele S.C.M. GLORIA BUZĂU și C.S.M. RÂMNICU SĂRAT, Campionatul Național de Junioare II, din data de 29.01.2026, cu scorul de 44 - 15 și sancționează echipa C.S.M. RÂMNICU SĂRAT cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

24. În legătură cu Decizia nr. 953/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria D, Etapa 16, dintre echipele A.H.C. TALENTUL este CHEIA BUCUREȘTI și A.C.S. KIR CONSTANȚA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.H.C. TALENTUL este CHEIA BUCUREȘTI și A.C.S. KIR CONSTANȚA, Campionatul Național de Junioare II, din data de 22.03.2026, cu scorul de 40 - 29 și sancționează echipa A.C.S. KIR CONSTANȚA cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

25. În legătură cu Decizia nr. 954/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria F, Etapa 13, dintre echipele C.S.M. SLATINA și A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.M. SLATINA și A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI, Campionatul Național de Junioare II, din data de 29.01.2026, cu scorul de 46 - 26 și sancționează echipa A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

26. În legătură cu Decizia nr. 955/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria F, Etapa 18, dintre echipele C.S.Ș. DR. TR. SEVERIN și A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.Ș. DR. TR. SEVERIN și A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI, Campionatul Național de Junioare II, din data de 15.03.2026, cu scorul de 67 - 48 și sancționează echipa A.C.S. MUNTENIA PITEȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

27. În legătură cu Decizia nr. 956/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria G, Etapa 16, dintre echipele C.S.Ș. GLORIA ARAD și C.S.C. MILLENIUM GIARMATA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.Ș. GLORIA ARAD și C.S.C. MILLENIUM GIARMATA, Campionatul Național de Junioare II, din data de 22.02.2026, cu scorul de 23 - 39 și sancționează echipa C.S.Ș. GLORIA ARAD cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

28. În legătură cu Decizia nr. 957/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare II feminin, Seria G, Etapa 17, dintre echipele C.S.M. MIHAI VITEAZU VULCAN și C.S.Ș. GLORIA ARAD (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.M. MIHAI VITEAZU VULCAN și C.S.Ș. GLORIA ARAD, Campionatul Național de Junioare II, din data de 01.03.2026, cu scorul de 45 - 27 și sancționează echipa C.S.Ș. GLORIA ARAD cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare II).

29. În legătură cu Decizia nr. 958/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori II masculin, Seria E, Etapa 14, dintre echipele C.S.M. REȘIȚA și A.C.S. H.C. BELDIMAN ARAD (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.M. REȘIȚA și A.C.S. H.C. BELDIMAN ARAD, Campionatul Național de Juniori II masculin, programat pentru data de 25.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa A.C.S. H.C. BELDIMAN ARAD cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

30. În legătură cu Decizia nr. 959/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori I feminin, Seria D, Etapa 14, dintre echipele A.C.S. KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV și C.S.Ș. SIBIU (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV și C.S.Ș. SIBIU, Campionatul Național de Junioare I, programat pentru data de 28.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa C.S.Ș. SIBIU cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

31. În legătură cu Decizia nr. 960/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori II masculin, Seria A, Etapa 14, dintre echipele L.P.S. PIATRA NEAMȚ și L.P.S. BOTOȘANI (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele L.P.S. PIATRA NEAMȚ și L.P.S. BOTOȘANI, Campionatul Național de Juniori II masculin, programat pentru data de 25.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa L.P.S. BOTOȘANI cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

32. În legătură cu Decizia nr. 961/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori I feminin, Seria B, Etapa 14, dintre echipele C.S.Ș. 1 CONSTANȚA și H.C. DUNĂREA BRĂILA (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.Ș. 1 CONSTANȚA și H.C. DUNĂREA BRĂILA, Campionatul Național de Junioare I, programat pentru data de 28.03.2026, cu scorul de 0 - 10 și sancționează echipa C.S.Ș. 1 CONSTANȚA cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

33. În legătură cu Decizia nr. 962/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori I feminin, Seria F, Etapa 14, dintre echipele C.S. UNIREA SÂNNICOLAU MARE și C.S.Ș. CRAIOVA (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S. UNIREA SÂNNICOLAU MARE și C.S.Ș. CRAIOVA, Campionatul Național de Junioare I, programat pentru data de 28.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa C.S.Ș. CRAIOVA cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

34. În legătură cu Decizia nr. 963/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori II masculin, Seria B, Etapa 14, dintre echipele C.S.M. CONSTANȚA și C.S.Ș. GALAȚI (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.M. CONSTANȚA și C.S.Ș. GALAȚI, Campionatul Național de Juniori II masculin, programat pentru data de 25.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa C.S.M. GALAȚI cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

35. În legătură cu Decizia nr. 964/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori III masculin, Seria H, Etapa 12, dintre echipele C.S.Ș. DR. TR. SEVERIN și C.S. ARYS RÂMNICU VÂLCEA (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.Ș. DR. TR. SEVERIN și C.S. ARYS RÂMNICU VÂLCEA, Campionatul Național de Juniori III masculin, programat pentru data de 29.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa C.S. ARYS RÂMNICU VÂLCEA cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

36. În legătură cu Decizia nr. 965/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori II feminin, Seria B, Etapa 17, dintre echipele S.C.M. GLORIA BUZĂU și A.L.H. DINAMIC FOCȘANI (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele S.C.M. GLORIA BUZĂU și A.L.H. DINAMIC FOCȘANI, Campionatul Național de Junioare II, programat pentru data de 29.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa A.L.H. DINAMIC FOCȘANI cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

37. În legătură cu Decizia nr. 966/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Juniori II feminin, Seria C, Etapa 20, dintre echipele A.C.S. ȘTEFAN BIRTALAN și C.S.Ș. ILFOV (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. ȘTEFAN BIRTALAN și C.S.Ș. ILFOV, Campionatul Național de Junioare II, programat pentru data de 30.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa C.S.Ș. ILFOV cu -3 puncte în clasament, conform art. 75.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

38. În legătură cu Decizia nr. 968/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria D, Etapa 18, dintre echipele S.C.M. GLORIA BUZĂU și C.S. VICTORIA TANDAREI (participarea la joc a unei sportive aflate în stare de suspendare), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele S.C.M. GLORIA BUZĂU și C.S. VICTORIA TANDAREI, Campionatul Național de Junioare III feminin, programat la data de 19.03.2026, cu scorul de 38 – 27 și sancționează echipa C.S. VICTORIA TANDAREI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.6 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026.

39. În legătură cu Decizia nr. 970/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria N, Etapa 9, dintre echipele A.C.S. HANDBAL INOVATIV și C.S. A.S. ALEXANDRU CSEPREGHI A (participarea unor sportive fără drept de joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. HANDBAL INOVATIV și C.S. A.S. ALEXANDRU CSEPREGHI A, Campionatul Național de Junioare III feminin, programat la data de 15.11.2025, cu scorul de 10 – 0 și sancționează echipa C.S. A.S. ALEXANDRU CSEPREGHI A cu -1 punct în clasament, conform art. 74.6 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 coroborat cu art. 3.2 din Regulamentul de Desfasurare al Competitiei Junioare 3 Feminin sezon 2025-2026.

40. În legătură cu Decizia nr. 971/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria N, Etapa 9, dintre echipele C.S. A.S. ALEXANDRU CSEPREGHI  A și A.C.S. HANDBAL INOVATIV (participarea unor sportive fără drept de joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S. A.S. ALEXANDRU CSEPREGHI  A și A.C.S. HANDBAL INOVATIV, Campionatul Național de Junioare III feminin, programat la data de 21.03.202, cu scorul de 0 – 10 și sancționează echipa C.S. A.S. ALEXANDRU CSEPREGHI A cu -1 punct în clasament, conform art. 74.6 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 coroborat cu art. 3.2 din Regulamentul de Desfasurare al Competitiei Junioare 3 Feminin sezon 2025-2026.

41. În legătură cu Decizia nr. 972/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare I feminin, Seria A, Etapa 12, dintre echipele L.P.S. SUCEAVA și A.C.S. LUCIAN BUTE GALAȚI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele L.P.S. SUCEAVA și A.C.S. LUCIAN BUTE GALAȚI, Campionatul Național de Junioare I, din data de 14.03.2026, cu scorul de 0 - 10 și sancționează echipa L.P.S. SUCEAVA cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare I).

42. În legătură cu Decizia nr. 973/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare I feminin, Seria A, Etapa 13, dintre echipele C.S.M. GALAȚI și L.P.S. SUCEAVA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.M. GALAȚI și L.P.S. SUCEAVA, Campionatul Național de Junioare I, din data de 21.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa L.P.S. SUCEAVA cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare I).

43. În legătură cu Decizia nr. 974/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare I feminin, Seria A, Etapa 14, dintre echipele L.P.S. SUCEAVA și S.C.M. GLORIA BUZĂU (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele L.P.S. SUCEAVA și S.C.M. GLORIA BUZĂU, Campionatul Național de Junioare I, din data de 28.03.2026, cu scorul de 0 - 10 și sancționează echipa L.P.S. SUCEAVA cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare I).

44. În legătură cu Decizia nr. 975/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria M, Etapa 14, dintre echipele C.S.Ș. 2 BAIA MARE și C.S. PHOENIX BAIA MARE (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.Ș. 2 BAIA MARE și C.S. PHOENIX BAIA MARE, Campionatul Național de Junioare III, din data de 30.03.2026, cu scorul de 10 - 0 și sancționează echipa C.S. PHOENIX BAIA MARE cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare III).

45. În legătură cu Decizia nr. 976/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare I feminin, Seria C, Etapa 14, dintre echipele C.S. RAPID BUCUREȘTI și C.T. MEDIA BUCUREȘTI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S. RAPID BUCUREȘTI și C.T. MEDIA BUCUREȘTI, Campionatul Național de Junioare I, din data de 28.03.2026, cu scorul de 57 - 14 și sancționează echipa C.T. MEDIA BUCUREȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare I).

46. În legătură cu Decizia nr. 977/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria N, Etapa 16, dintre echipele A.C.S. K.K.S. CĂMIN 2 SATU MARE și C.S. A.S. ALEXANDRU CSEPREGHI B (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. K.K.S. CĂMIN 2 SATU MARE și C.S. A.S. ALEXANDRU CSEPREGHI B, Campionatul Național de Junioare III, din data de 28.02.2026, cu scorul de 26 - 13 și sancționează echipa C.S. ALEXANDRU CSEPREGHI B cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare III).

47. În legătură cu Decizia nr. 978/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria M, Etapa 14, dintre echipele C.S. GLORIA BISTRIȚA și A.C.S. H.C. BIZĂU (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S. GLORIA BISTRIȚA și A.C.S. H.C. BIZĂU, Campionatul Național de Junioare III, din data de 31.01.2026, cu scorul de 37 - 6 și sancționează echipa A.C.S. H.C. BIZĂU cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare III).

48. În legătură cu Decizia nr. 979/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria M, Etapa 15, dintre echipele A.C.S. H.C. BIZĂU – C.S.Ș. 2 BAIA MARE (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. H.C. BIZĂU și C.S.Ș. 2 BAIA MARE, Campionatul Național de Junioare III, din data de 21.02.2026, cu scorul de 11 - 25 și sancționează echipa A.C.S. H.C. BIZĂU cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare III).

49. În legătură cu Decizia nr. 980/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria M, Etapa 16, dintre echipele C.S.Ș. VIITORUL CLUJ și A.C.S. H.C. BIZĂU (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele C.S.Ș. VIITORUL CLUJ și A.C.S. H.C. BIZĂU, Campionatul Național de Junioare III, din data de 28.02.2026, cu scorul de 38 - 13 și sancționează echipa A.C.S. H.C. BIZĂU cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare III).

50. În legătură cu Decizia nr. 981/30.03.2026 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Junioare III feminin, Seria M, Etapa 17, dintre echipele A.C.S. H.C. BIZĂU – H.C. V.M. ZALĂU (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raportat la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie Hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- omologhează jocul dintre echipele A.C.S. H.C. BIZĂU – H.C. V.M. ZALĂU, Campionatul Național de Junioare III, din data de 14.03.2026, cu scorul de 10 - 29 și sancționează echipa A.C.S. H.C. BIZĂU cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026 (neîndeplinirea art. 3.4 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Junioare III).