Hotararile Consiliului de Administratie din data de 01.10.2025

Comunicari Consiliul de Administratie, Sâmbãtã, 04 octombrie 2025


PROCES VERBAL

Nr. 236 / 01.10.2025

De adoptare a  Hotărârii Consiliului de Administrație prin procedura de vot la distanță.

Participarea la vot: DIN Constantin, ARMANU Gabriel, BOCAN Mihail, CABA Răzvan, CÎRLIGEANU Alin, COSMAN Adrian, DINU Sorin, GHERVAN Petru, JOIȚA Marian, MAROCICO Marius, MIHĂILĂ Paul, SÂSÂEAC Flaviu, POTORA Cristian, STĂNESCU Rudi.

Absenți: COSTEA Liana, TADICI Gheorghe.

Participă fără drept de vot: LUCA Nicolae – Secretar General

Se comunică tuturor membrilor Consiliului de Administrație singurul punct de pe Ordinea de Zi odată cu prezentarea modalității de vot, sub forma unui sondaj de opinie, cu răspuns unic: Da sau Nu.

Ordinea de Zi:

Pct.  1.  Aprobarea cererii de acceptare și includere a arbitrei EHF Andrea PEPE (Italia)  în lotul național de arbitri din România.

Secretarul general a supus atenției cazul celor două arbitre EHF Cristina LOVIN și Simona STANCU. După cum se stie, ele nu mai formează un cuplu deoarece Cristina s-a mutat in Danemarca. In acest moment ea arbitrează cu o colegă daneză pe numele de Jensen Josefine Kusk.

In ceea ce o privește pe Simona, s-a creat o oportunitate pe care a propus-o Federația Europeană de Handbal (EHF) și care a fost agreată de Federația  Italiană de Handbal (FIGH) dar si de FRH, in ideea de a nu pierde poziția României  creată de cuplul feminin pe lista arbitrilor internaționali: și in Italia există un cuplu EHF care s-a despărțit, una dintre ele pe numele de Andrea PEPE poate și iși doreste să continuie activitatea internațională alături de Simona.

Cum și Simona STANCU iși dorește același lucru prin cererea depusă, având acordul EHF și al FIGH - pe care de asemenea se pot regăsi - alături de condițiile prin care se poate realiza acest demers atât in ITA cât și in ROU, adică fără implicarea altor cheltuieli ce sunt deja acoperite de baremul stabilit de CA, se solicită acordul pentru acceptarea arbitrei Andrea PEPE în lotul național de arbitri din România.

Ca și argument, Simona STANCU este deja acceptată în lotul național din Italia, cuplul nou format primind pentru luna Octombrie 2 jocuri de oficializat in Italia (vezi atașament).

In ideea diversificării și a creșterii calității arbitrajelor in Europa și întărirea conexiunii dintre federații si colegiile de arbitri, Comisia Centrală de Arbitri are in regulamentul său posibilitatea de a invita cupluri din străinătate să oficializeze în Romania, cum de altfel și cupluri din România pot oficia jocuri in străinătate, in baza aceleiași reciprocități.

PRECIZĂRI: Simona STANCU este validată de Consiliul de Administrație în ședința sa din 19.08.2025. Se impune doar acceptarea dnei Andrea PEPE pe lista națională.

S-au atașat si documentele relevante din corespondenta EHF - FIGH - ROU

Întrebarea din sondaj a fost următoarea:

  1. Sunteți de acord cu includerea arbitrului EHF Andrea PEPE (ITA) pe lista arbitrilor naționali din România?

Iar rezultatul a fost următorul:

  1. Da – 14 voturi (unanimitate)
  2. Nu – zero voturi

Se constată faptul că toți cei 14 membri dintre cei prezenți și-au exercitat dreptul de vot asupra punctului de pe ordinea de zi în termenul stabilit, respectiv cel de 24 de la publicarea pe grupul Consiliului de Administrație: din 30 sept 2025, ora 18.56 până pe 01 oct 2025, ora 18.56. Acest lucru este echivalent cu stabilirea cvorumului de vot necesar, prin urmare sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 30, pct. 5. din Statutul Federației Române de Handbal referitor la ședințele de CA care spune că: Ședința C.A. este statutară dacă sunt prezenți majoritatea simplă a membrilor, respectiv jumătate plus unu din membrii CA.

Nu au fost aprobate puncte suplimentare față de cele consemnate mai sus.