- ACASA
- FRH
- STIRI
- COMPETITII
- LOTURI
- DEZVOLTARE
- CONTACT
- BILETE
- ACREDITARI
Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 23 septembrie 2025
TweetPROCES VERBAL NR. 213
Încheiat astăzi, 23.09.2025, în ședința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreședinte și Dincă Valerică – membru, desfășurată la sediul FRH, la ora 16:00.
1. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul din cadrul competiției Liga Națională - masculină, Etapa 2, dintre echipele A.C.S. H.C. BUZĂU 2012 și C.S. DINAMO BUCUREȘTI, din data de 13.09.2025, de la Buzău, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea domnului Georgian BĂDUCU (oficial A.C.S. H.C. BUZĂU 2012) cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 2 (două) jocuri, începând cu data de 24.09.2025 și penalitate pecuniară în cuantum de 2.000 (două mii) lei, dată limită de achitare 23.10.2025 pentru un comportament neregulamentar care aduce atingere eticii sportive, conform art. 45.1 lit. a) și b) cu aplicarea art. 36.1 lit. k) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026 (o altă abatere săvârșită la data de 17.09.2024);
2. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul din cadrul competiției Liga Națională - masculină, Etapa 2, dintre echipele A.C.S. H.C. BUZĂU 2012 și C.S. DINAMO BUCUREȘTI, din data de 13.09.2025, de la Buzău, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea clubului A.C.S. H.C. BUZĂU 2012 cu AVERTISMENT pentru nerespectarea de către clubul organizator a dispozițiilor prevăzute în R.O.D.C.N.H. privind desfășurarea jocurilor oficiale, conform art. 65.1 lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026;
3. În legătură cu solicitarea clubului S.C.M. RÂMNICU VÂLCEA privind restituirea taxei de memoriu, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite dispozițiile articolului 9 litera d) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițtional 2025-2026, pentru a putea dispune restituirea sumei solicitate;
4. În legătură cu sesizarea domnului Gheorghe TADICI referitoare la o serie de declarații lansate în spațiul public de către oficialii clubului C.S.M. GALAȚI, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea doamnei BALABAN Daciana Carmen (C.S.M. GALAȚI) cu penalitate pecuniară în cuantum de 1.000 (una mie) lei, dată limită de achitare 23.10.2025 pentru declarații tendențioase în mass-media cu privire la oficiali, conform art. 47.2 lit. b) Punct 1 cu aplicarea art. 36.1 lit. k) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2025 – 2026 (o altă abatere săvârșită la data de 06.05.2025);
5. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Divizia A - feminină, Seria A, Etapa 1, dintre echipele C.S.U. NEPTUN CONSTANȚA și C.N.E. RÂMNICU VÂLCEA, din data de 14.09.2025, de la Constanța, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea clubului C.S.U. NEPTUN CONSTANȚA cu AVERTISMENT pentru prezentarea echipelor la jocurile oficiale cu nerespectarea regulamentelor F.R.H (Regulament de desfășurare Divizia A – feminină), conform art. 63.1 lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026;
6. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Divizia A - feminină, Seria A, Etapa 1, dintre echipele C.S.U. NEPTUN CONSTANȚA și C.N.E. RÂMNICU VÂLCEA, din data de 14.09.2025, de la Constanța, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea clubului C.N.E. RÂMNICU VÂLCEA cu AVERTISMENT pentru prezentarea echipelor la jocurile oficiale cu nerespectarea regulamentelor F.R.H (Regulament de desfășurare Divizia A – feminină), conform art. 63.1 lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026;
7. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Divizia A - feminină, Seria C, Etapa 1, dintre echipele C.S. GLORIA BISTRIȚA Divizia A și C.S.U. ORADEA, din data de 14.09.2025, de la Bistrița, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni;
8. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Divizia A - feminină, Seria C, Etapa 1, dintre echipele C.S.M. TÂRGU MUREȘ și C.S.U. CLUJ-NAPOCA, din data de 14.09.2025, de la Târgu Mureș, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea clubului C.S.M. TÂRGU MUREȘ cu AVERTISMENT pentru prezentarea echipelor la jocurile oficiale cu nerespectarea regulamentelor F.R.H (Regulament de desfășurare Divizia A – feminină), conform art. 63.1 lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026;
9. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Divizia A - masculină, Seria A, Etapa 1, dintre echipele C.S.O. TEUTONII GHIMBAV și C.S.U. GALAȚI, din data de 13.09.2025, de la Ghimbav, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea clubului C.S.U. GALAȚI cu AVERTISMENT pentru prezentarea echipelor la jocurile oficiale cu nerespectarea regulamentelor F.R.H (Regulament de desfășurare Divizia A – masculină), conform art. 63.1 lit. a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2025 – 2026;
10. În legătură cu Decizia nr. 706/22.09.2025 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul din Campionatul Național de Divizia A - masculină, Seria A, Etapa 1, dintre echipele C.S. POLITEHNICA IAȘI – C.S.M. VASLUI DIVIZIA A, programat pentru data de 13.09.2025 (lipsă asistență medicală), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre echipele C.S. POLITEHNICA IAȘI – C.S.M. VASLUI DIVIZIA A, Campionatul Național de Divizia A - masculină, Seria A, Etapa 1, cu scorul de 0 – 10 şi sancționeză echipa C.S. POLITEHNICA IAȘI cu -1 punct în clasament, conform art. 4.16 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Divizia A - masculină, combinat cu art. 70.6 din Regulamentul Disciplinar al F.R.H. sezonul competițional 2025-2026;
11. În legătură cu solicitarea domnului PARASCHIV Florin privind reducerea suspendării aplicate prin Hotărârea 164.18/04.03.2025 - pronunțată de către Comisia Centrală de Disciplină, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului A.C.S. KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 30.09.2025;
12. În legătură cu solicitarea sportivului EROS Istvan Attila privind stadiul dosarului, ca urmare a memoriului depus referitor la nerespectarea obligațiilor contractuale de către clubul C.S.M. Făgăraș, Comisia Centrală de Disciplină nu poate oferi informații cu privire la stadiul Dosarului 830/2025 aflat pe rolul Comisiei de Soluționare a Litigiilor;
13. În legătură cu sesizarea sportivei DZIYANA ILYINA privind nerespectarea, de către clubul SCM GLORIA BUZĂU, a Hotărârii nr. 773/01.04.2025 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă și executorie în urma Deciziei nr. 191/23.04.2025 (Dosar nr. 297/A/2025), pronunțată de Comisia Centrală de Apel și comunicată la data de 14.07.2025, Comisia a înaintat documentele către Comisia Centrală de Competiții, spre competentă soluționare;
14. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionat Național de Juniori III - masculin, Seria G, Etapa 1, dintre echipele C.S.M. SFÂNTU GHEROGHE și A.C.S. AVATAR BRAȘOV, din data de 21.09.2025, de la Sf. Gheorghe, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni;
15. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Divizia A – masculină, Seria C, Etapa 2, dintre echipele SCM POLI TIMIȘOARA – CSM FĂGĂRAȘ, din data de 20.09.2025, de la Timișoara, Comisia a solicitat puncte de vedere celor două cluburi și Departamentului Competiții și Transferuri din cadrul FRH, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 30.09.2025;
16. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionat Național de Juniori II - feminin, Seria G, Etapa 1, dintre echipele LICEUL TEORETIC “TRAIAN VUIA” REȘIȚA și C.S.Ș. GLORIA ARAD, din data de 21.09.2025, de la Arad, Comisia a solicitat un punct de vedere clublui LICEUL TEORETIC “TRAIAN VUIA” REȘIȚA, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 30.09.2025;
17. În legătură cu sesizarea domnului NEAGU GAFENCU Marian privind situația transferului unei sportive între clubului A.C.S.O.V. Pantelimon și H.C. Dunărea Brăila, precum și solicitarea unor clarificări referitoare la aplicarea prevederilor regulamentare, Comisia a solicitat petentului completarea sesizării, în temeiul dispozițiilor Regulamentului Disciplinar al FRH;
18. În legătură cu Decizia nr. 705/22.09.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la sesizarea sportivei GANDRABURA Alexandra-Diana privind nerespectarea Hotărârii nr. 762/18.03.2025 – pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă și executorie în urma Deciziei 183/09.04.2025 (Dosar 289/A/2025) pronunțată de Comisia Centrală de Apel, de către clubul S.C.M. GLORIA BUZĂU, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- sancționarea clubului S.C.M. GLORIA BUZĂU cu scăderea unui punct (-1 punct) în clasament începând cu data de 23.09.2025. Sancțiunea va fi pusă în aplicare pentru sezonul competițional 2025-2026.
19. În legătură cu Decizia nr. 707/22.09.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – feminin, dintre echipele C.S.M. BUCUREȘTI – A.C.S. S.C. 181 SSP BUCUREȘTI (neprezentare la joc în data de 20.09.2025), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre echipele C.S.M. BUCUREȘTI – A.C.S. S.C. 181 SSP BUCUREȘTI, J III - feminin, cu scorul de 10 - 0 şi sancționeză echipa A.C.S. S.C. 181 SSP BUCUREȘTI cu – 3 (trei) puncte în clasament, conform art. 75.1 litera a) din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2025 – 2026;
20. În legătură cu solicitarea clubului C.S.M. RÂMNICU SĂRAT privind punerea în aplicare a Hotărârii 694/28.07.2025, pronunțată de către Comisia Centrală de Competiții, Comisia a transmis clubului un punct de vedere;
21. În legătură cu Adresa H.C. DUNĂREA BRĂILA privind punerea în aplicare a Hotărârii 797/27.07.2025 (rămasă definitivă prin neapelare), pronunțată de către Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRH, de către clubul C.S.M. GALAȚI, Comisia a solicitat un punct de vedere clublui C.S.M. GALAȚI, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 30.09.2025.