Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 29.07.2025

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 29 iulie 2025


PROCES VERBAL NR. 203

            Încheiat astăzi, 29.07.2025, în ședința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel  - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte și Dincă Valerică - membru, desfășurată la sediul FRH, la ora 16:00.

1. În legătură cu Decizia nr. 694/28.07.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la sesizarea sportivei GANDRABURA Alexandra-Diana privind nerespectarea Hotărârii nr. 762/18.03.2025 – pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă și executorie în urma Deciziei 183/09.04.2025 (Dosar 289/A/2025) pronunțată de Comisia Centrală de Apel, de către clubul S.C.M. GLORIA BUZĂU, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2025-2026, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- sancționarea clubului S.C.M. GLORIA BUZĂU cu ridicarea dreptului la transfer, legitimare şi drept de joc pentru o perioadă de doi ani începând cu data de 29.07.2025 şi scăderea unui punct (-1 punct) în clasament.

Sanctiunea de depunctare va fi pusa in aplicare pentru sezonul competitional 2025-2026.

Clubul urmând să fie sancționat cu scăderea unui punct în clasament la fiecare 10 zile, până la executarea Hotărârii, conform Art. 51.1 litera b) din Regulamentul Disciplinar, coroborat cu art. 8.13 și 8.14 din Regulamentul privind statutul și transferul jucătorilor de handbal.

2. În legătură cu sesizarea sportivului YAKUP YASAR SIMSAR privind neachitarea drepturilor financiare restante de către clubul C.S.M. FOCȘANI 2007, Comisia a transmis documentele către Comisia de Soluționare a Litigiilor, spre competentă soluționare;

3. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la Turneul Final „Speranță” - Junioare II feminin, din perioada 04-08.06.2025, de la Caracal, cu privire la neîndeplinirea obligațiilor financiare aferente baremului de arbitraj de către clubul C.S.Ș. PETROȘANI, Comisia decide amânarea soluționării cauzei până la următoarea ședință, programată pentru data de 05.08.2025;

4. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la Turneul Final „Speranță” - Junioare II feminin, din perioada 04-08.06.2025, de la Caracal, cu privire la neîndeplinirea obligațiilor financiare aferente baremului de arbitraj de către clubul C.S.Ș. ODORHEIU SECUIESC, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că drepturile financiare restante au fost achitate integral, prin urmare, cauza rămâne fără obiect.