Sedinta Extraordinara a Comisiei Centrale de Disciplina din data de 07.06.2025 (PV nr. 194)

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Sâmbãtã, 07 iunie 2025


PROCES VERBAL NR. 194

            Încheiat astăzi, 07.06.2025, în ședința extraordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel  - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreședinte și Dincă Valerică – membru, desfășurată în regim online, la ora 11:00.

1. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului și arbitrilor delegați la jocul din cadrul Competiției – Campionat Național de Junioare 2, Turneul “Speranță”, Grupa 2, Etapa 3, dintre echipele S.C.M. GLORIA BUZĂU – C.S.M. PLOIEȘTI, desfășurat la Caracal, în data de 06.06.2025, Comisia, după analizarea documentelor prezentate, stabilește:

- sancționarea domnului Leonard CRISTESCU (antrenor C.S.M. PLOIEȘTI) cu  suspendare din activitatea handbalistică pentru 3 (trei) etape, începând cu data de 07.06.2025 pentru comportament nesportiv grav în relația cu celelalte persoane prevăzute în Raportul de joc, conform art. 57.3 lit. c) coroborat cu art. 36.1 lit. k) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2024 – 2025 (recidivă de la 04.02.2025).

Sancțiunea se aplică la categoria Campionat Național de Junioare II - feminin, în ordine cronologică, neavând drept de participare la joc, la nicio categorie competițională, până la efectuarea sancțiunii aplicate.