- ACASA
- FRH
- STIRI
- COMPETITII
- LOTURI
- DEZVOLTARE
- CONTACT
- BILETE
- ACREDITARI
Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Vineri, 07 martie 2025
TweetPROCES VERBAL NR. 165
Încheiat astăzi, 07.03.2025, în ședința extraordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreședinte și Dincă Valerică – membru, desfășurată în regim online, la ora 20:00.
1. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului și arbitrilor delegați la jocul din cadrul competiției Campionat Național de Juniori I – masculin, Turneul Semifinal I Valoare, Grupa 5, dintre echipele L.P.S. TÂRGU MUREȘ și C.S. GIROC-CHISODA, din data de 07.03.2025, de la Suceava, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea sportivului MATINCA Darius Ciprian (C.S. GIROC-CHISODA) cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 3 (trei) jocuri, începând cu data de 08.03.2025, pentru o comportare nesportivă grosolană față de un adversar, conform Art. 52.2 lit. c) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2024 – 2025.
Sancțiunea se aplică la categoria Campionat Național de Juniori I - masculin, în ordine cronologică, neavând drept de joc, la nicio categorie competițională, până la efectuarea sancțiunii aplicate.
Hotararile Comitetului Director din data de 24.06.2025, Ma, 24 iunie 2025
Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 24.06.2025, Ma, 24 iunie 2025
Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 17.06.2025, Ma, 17 iunie 2025
Hotararile Comitetului Director din data de 12.06.2025, Jo, 12 iunie 2025
Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 10.06.2025, Ma, 10 iunie 2025
Hotararile Comisiei Centrale de Apel din data de 25.06.2025, Mi, 25 iunie 2025
Hotararile Comisiei Centrale de Apel din data de 18.06.2025, Mi, 18 iunie 2025
Hotararile Comisiei Centrale de Apel din data de 11.06.2025, Mi, 11 iunie 2025
Hotararea Comisiei Centrale de Apel din data de 04.06.2025, Mi, 04 iunie 2025
Anunț examen observatori sezon 2025-2026, Du, 01 iunie 2025
Actualizare automata | 20 secunde