- ACASA
- FRH
- STIRI
- COMPETITII
- LOTURI
- DEZVOLTARE
- CONTACT
- BILETE
- ACREDITARI
Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 25 februarie 2025
TweetPROCES VERBAL NR. 163
Încheiat astăzi, 25.02.2025, în ședința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte și Dincă Valerică - membru, desfășurată la sediul FRH, la ora 16:00.
1. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Juniori III – feminin, Seria D, dintre echipele S.C.M. DUNĂREA 2020 GIURGIU – A.C.S. UNIREA DOBROEȘTI, din data de 16.02.205, de la Giurgiu, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni;
2. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Juniori III – feminin, Seria F, dintre echipele A.C.S. ȘTEFAN BIRTALAN – C.S. RAPID BUCUREȘTI 2, din data de 16.02.2025, de la București, Comisia a înaintat Comisiei Centrale de Competiții din cadrul FRH documentele necesare în vederea omologării rezultatului jocului și Comisiei Centrale de Arbitri pentru a analiza, conform competențelor, prestației arbitrilor delegați la joc;
3. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Juniori III – masculin, Seria I, dintre echipele A.C.S. VIITORUL H2O PITEȘTI – C.S.Ș. CRAIOVA, din data de 15.02.205, de la Pitești, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea doamnei HERĂSTRĂU Ina Georgiana (A.C.S. VIITORUL H2O PITEȘTI) cu penalitate pecuniară în cuatum de 1.000 (una mie) lei, dată limită de achitare 27.03.2025 și suspendare din activitatea competițională pentru 3 (trei) jocuri, începând cu data de 26.02.2025, pentru comportament neregulamentar (insulte, jigniri la adresa arbitrilor delegați la joc), conform art. 45.3 lit. a) Punct 1 și 2 din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2024 – 2025. Sancțiunea se aplică la categoria J I - feminin;
4. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Juniori III – masculin, Seria I, dintre echipele A.C.S. VIITORUL H2O PITEȘTI – C.S.Ș. CRAIOVA, din data de 15.02.205, de la Pitești, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea clubului A.C.S. VIITORUL H2O PITEȘTI cu disputarea a 2 (două) jocuri oficiale, pe teren propriu, fără spectatori, începând cu data de 26.02.2025, pentru comportamentul neregulamentar al spectatorilor care a dus la întârzierea jocului, conform art. 82.3 lit. b) din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2024 – 2025. Sancțiunea se aplică la categoria J III – masculin;
5. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Juniori II – masculin, Seria G, dintre echipele C.S. VICTORIA NĂDLAC – S.C.M. POLITEHNICA TIMIȘOARA, din data de 16.02.205, de la Nădlac, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni;
6. În legătură cu Raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul de Liga Florilor MOL - feminin, dintre echipele H.C. ZALĂU și C.S. RAPID BUCUREȘTI, din data de 19.02.2025, de la Zalău, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni;
7. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Divizia A - masculină, Play Off Promovare, dintre echipele C.S.M. ORADEA – C.S.O. TEUTONII GHIMBAV, din data de 23.02.2025, de la Oradea, Comisia a solicitat puncte de vedere antrenorilor implicați în evenimentele menționate, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
8. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor la jocul de Campionat Național de Juniori I, Seria C, dintre echipele C.S.Ș. H.C. SIBIU – L.P.S. TÂRGU JIU, din data de 22.02.2025, de la Sibiu, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune aplicarea unei sancțiuni;
9. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Juniori I, Seria B, dintre echipele C.S.M. PLOIEȘTI – L.P.S. "IOLANDA BALAŞ SOTER" BUZĂU, din data de 22.02.2025, de la Ploiești, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea sportivului Adrian Alexandru BESLIU (L.P.S. "IOLANDA BALAŞ SOTER" BUZĂU) cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 2 (două) jocuri, începând cu data de 26.02.2025, pentru comportament nesportiv grav, conform Art. 52.2 lit. c) din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2024 – 2025;
Sancțiunea se aplică la categoria Juniori I - masculin, în ordine cronologică, neavând drept de joc, la nicio categorie competițională, până la efectuarea sancțiunii aplicate.
10. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Juniori I, Seria B, dintre echipele C.S. TRICOLORUL BREAZA și C.S.M. FOCȘANI 2007, din data de 22.02.2025, de la Breaza, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:
- sancționarea sportivului ENOIU Remus (C.S.O. TRICOLORUL BREAZA) cu suspendare din activitatea handbalistică pentru 3 (trei) jocuri, începând cu data de 26.02.2025, pentru un comportament neregulamentar la adresa arbitrilor (insulte și jigniri), conform Art. 45.3 lit. a) Punct 2 din Regulamentul Disciplinar al FRH, aplicabil pentru sezonul competițional 2024 – 2025;
Sancțiunea se aplică la categoria Juniori I - masculin, în ordine cronologică, neavând drept de joc, la nicio categorie competițională, până la efectuarea sancțiunii aplicate.
11. În legătură cu celelalte aspecte menționate în Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Juniori I, Seria B, dintre echipele C.S. TRICOLORUL BREAZA și C.S.M. FOCȘANI 2007, din data de 22.02.2025, de la Breaza, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.O. TRICOLORUL BREAZA, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
12. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Junioare III, Seria J, dintre echipele GR. SC. ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA – C.S. DANUBIUS CORABIA, din data de 09.02.2025, de la Râmnicu Vâlcea, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului GR. SC. ENERGETIC RÂMNICU VÂLCEA, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
13. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Junioare III, Seria J, dintre echipele C.S.S. RÂMNICU VÂLCEA – C.S.Ș. CARACAL, din data de 09.02.2025, de la Râmnicu Vâlcea, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.Ș. RÂMNICU VÂLCEA, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
14. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Junioare III, Seria L, dintre echipele C.S.Ș. GLORIA ARAD și L.P.S. BANATUL TIMIȘOARA, din data de 09.02.2025, de la Arad, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.Ș GLORIA ARAD, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
15. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de Junioare III, Seria L, dintre echipele C.S.Ș. GLORIA ARAD și C.S.Ș. MILLENIUM GIARMATA, din data de 16.02.2025, de la Arad, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.Ș GLORIA ARAD, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
16. În legătură cu Sesizarea Comisiei Centrale de Arbitri privind analizarea comportamentului jucătoarei Chiricuța Andreea Eliza (CSM Târgu Jiu) de la jocul de Ligă Națională feminină, dintre echipele C.S.M. TÂRGU JIU – C.S. MINAUR BAIA MARE, din data de 23.02.2025, de la Târgu Jiu, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.M. TÂRGU JIU, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
17. În legătură cu Sesizarea sportivului Nikola CRNOGLAVAC privind nerespectarea Deciziei 754/31.01.2025 - pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, de către clubul C.S.M FOCȘANI 2007, Comisia a solicitat puncte de vedere părților, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
18. În legătură cu Sesizarea domnului Dalibor CUTURA privind nerespectarea Deciziei 756/03.02.2025 - pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor, de către clubul C.S.M FOCȘANI 2007, Comisia a solicitat puncte de vedere părților, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 04.03.2025;
19. În legătură cu Decizia nr. 423/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J II – masculin, seria G, din data de 23.02.2025, dintre echipele H.C. BELDIMAN ARAD – C.S.C. MOSNITA NOUA (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre echipele H.C. BELDIMAN ARAD – C.S.C. MOSNITA NOUA, J II – masculin, programat inițial pentru data de 23.02.2025, cu scorul de 10 – 0 şi sancționeză echipa C.S.C. MOSNITA NOUA cu - 3 puncte în clasament, conform art. 75.1 litera a) din Regulamentul disciplinar, valabil pentru sezonul competițional 2024 – 2025;
20. În legătură cu Decizia nr. 424/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J I – masculin, seria A, din data de 22.02.2025, dintre echipele C.S. DINAMO BUCUREȘTI – A.C.S. OLYMPIC R.F.H. (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre echipele C.S. DINAMO BUCUREȘTI – A.C.S. OLYMPIC R.F.H., J I – masculin, programat inițial pentru data de 22.02.2025, cu scorul de 10 – 0 şi sancționeză echipa A.C.S. OLYMPIC R.F.H. cu - 3 puncte în clasament, conform art. 75.1 litera a) din Regulamentul disciplinar, valabil pentru sezonul competițional 2024 – 2025;
21. În legătură cu Decizia nr. 425/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la retragerea echipei C.S.Ș. GALAȚI din Campionatul Național de Juniori I -masculin, Seria D, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- se penalizează toate echipele de juniori masculine ale clubului C.S.Ș. GALAȚI cu - 3 (trei) puncte în sezonul competițional 2025-2026, conform art. 75.1 lit. d).
Totodată, rezultatele obținute de către C.S.Ș. GALAȚI în sezonul competițional 2024-2025 se vor păstra, deoarece echipa a participat la toate jocurile programate în Grupa geografică D (art. 34.1 alineatul 2 din R.O.D.C.N.H.)
22. În legătură cu Decizia nr. 426/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J I – masculin, dintre echipele L.P.S. TÂRGU MUREȘ – L.P.S. ALBA IULIA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
-omologhează jocul dintre echipele L.P.S. TÂRGU MUREȘ – L.P.S. ALBA IULIA, J I - masculin, din data de 22.02.2025, cu scorul de 47 - 21 şi sancționeză echipa L.P.S. ALBA IULIA cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – masculin);
23. În legătură cu Decizia nr. 427/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – feminin, Seria E, dintre echipele C.S.Ș. MUNICIPAL PLOIEȘTI – A.C.S. ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre C.S.Ș. MUNICIPAL PLOIEȘTI – A.C.S. ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI, J III - feminin, din data de 08.02.2025, cu scorul de 10 - 0 şi sancționeză echipa A.C.S. ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin);
24. În legătură cu Decizia nr. 428/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – feminin, Seria E, dintre echipele A.C.S. ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI – C.S. BUCOV (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre A.C.S. ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI – C.S. BUCOV, J III - feminin, din data de 02.02.2025, cu scorul de 0 - 10 şi sancționeză echipa A.C.S. ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin);
25. În legătură cu Decizia nr. 429/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – masculin, Seria H, dintre echipele C.S. SEINI – C.S. A.S. CSEPREGHI BAIA MARE (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre C.S. SEINI – C.S. A.S. CSEPREGHI BAIA MARE, J III - masculin, din data de 14.02.2025, cu scorul de 24 - 35 şi sancționeză echipa C.S. SEINI cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin);
26. În legătură cu Decizia nr. 430/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – masculin, Seria K, dintre echipele C.S.M. SFÂNTU GHEORGHE – A.C.S. AVATAR BRAȘOV (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre C.S.M. SFÂNTU GHEORGHE – A.C.S. AVATAR BRAȘOV, J III - masculin, din data de 15.02.2025, cu scorul de 11 - 46 şi sancționeză echipa C.S.M. SFÂNTU GHEORGHE cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin);
27. În legătură cu Decizia nr. 431/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – masculin, Seria H, dintre echipele A.C.S. PEGASUS TÂRGU MUREȘ – A.C.S. SZEJKE ODORHEIU SECUIESC (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre A.C.S. PEGASUS TÂRGU MUREȘ – A.C.S. SZEJKE ODORHEIU SECUIESC, J III - masculin, din data de 15.02.2025, cu scorul de 8 - 24 şi sancționeză echipa A.C.S. PEGASUS TÂRGU MUREȘ cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin);
28. În legătură cu Decizia nr. 432/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – feminin, Seria E, dintre echipele A.C.S. ERSPORT SALACEA – A.C.S. ATLETIK SATU MARE (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul dintre A.C.S. ERSPORT SALACEA – A.C.S. ATLETIK SATU MARE, J III - feminin, din data de 09.02.2025, cu scorul de 49 - 1 şi sancționeză echipa A.C.S. ATLETIK SATU MARE cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin);
29. În legătură cu Decizia nr. 433/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – feminin, Seria N, dintre echipele LICEUL TEORETIC LIVIU REBREANU TURDA – A.C.S. ALLMOTION CLUJ NAPOCA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul LICEUL TEORETIC LIVIU REBREANU TURDA – A.C.S. ALLMOTION CLUJ NAPOCA, J III - feminin, din data de 14.02.2025, cu scorul de 56 - 6 şi sancționeză echipa A.C.S. ALLMOTION CLUJ NAPOCA cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin);
30. În legătură cu Decizia nr. 434/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – feminin, Seria N, dintre echipele A.C.S. ALLMOTION CLUJ NAPOCA – C.S. GLORIA 2018 BISTRIȚA NĂSĂUD (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul A.C.S. ALLMOTION CLUJ NAPOCA – C.S. GLORIA 2018 BISTRIȚA NĂSĂUD, J III - feminin, din data de 02.02.2025, cu scorul de 4 - 48 şi sancționeză echipa A.C.S. ALLMOTION CLUJ NAPOCA cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin);
31. În legătură cu Decizia nr. 435/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – feminin, Seria C, dintre echipele C.S. HAPPY KIDS 2010 – A.C.S. KIR CONSTANȚA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul C.S. HAPPY KIDS 2010 – A.C.S. KIR CONSTANȚA, J III - feminin, din data de 16.02.2025, cu scorul de 9 - 47 şi sancționeză echipa C.S. HAPPY KIDS 2010 cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin);
32. În legătură cu Decizia nr. 436/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de J III – feminin, Seria C, dintre echipele C.S. HAPPY KIDS 2010 MEDGIDIA – C.S.Ș. 1 CONSTANȚA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul C.S. HAPPY KIDS 2010 MEDIGIDIA – C.S.Ș. 1 CONSTANȚA, J III - feminin, din data de 02.02.2025, cu scorul de 15 - 35 şi sancționeză echipa C.S. HAPPY KIDS 2010 cu -1 punct în clasament, conform art. 74.1 coroborat cu art. 31.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2024 – 2025 (neîndeplinirea art. 3.4. din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin);
33. În legătură cu Decizia nr. 437/24.02.2025 a Comisiei Centrale de Competiții referitoare la jocul de Campionat Național de Tineret - masculin, Seria A, dintre echipele C.S.M. FĂGĂRAȘ TINERET– C.S.M. ODOREHEIU SECUIESC TINERET (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2024-2025, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:
- omologhează jocul C.S.M. FĂGĂRAȘ TINERET– C.S.M. ODOREHEIU SECUIESC TINERET, din data de 16.02.2025, cu scorul de 0 - 10 şi sancționeză echipa C.S.M. FĂGĂRAȘ TINERET cu -1 punct în clasament (neîndeplinirea art. 4.2 coroborat cu art. 3.1 litera d) din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Tineret - masculin).