Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 02.04.2024

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 02 aprilie 2024


PROCES VERBAL NR. 91

 

            Încheiat astăzi, 02.04.2024, în sedința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel  - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte și Dincă Valerică - membru, la sediul FRH, ora 16:00.

1. În legătură cu solicitarea antrenorului VĂSII NICOLAE (L.P.S. BRĂILA) cu privire la maniera de arbitraj a cuplului de arbitri delegați la jocul de juniori III - feminin, dintre echipele L.P.S. BRĂILA – A.C.S. VIITORUL GALAȚI, disputat la data de 16.03.2024, la Brăila, Comisia analizând Adresa 97/01.04.2024 a Comisiei Centrale de Arbitri, constată că sesizarea nu a fost depusă în termenul prevăzut de Art. 32.8 din RODCNH. Totodată, nu a fost pusă la dispoziția C.C.A. înregistrarea jocului pentru a putea face o analiză a prestației celor doi arbitri, motiv pentru care nu se impune sancționarea cuplului de arbitri;

2. În legătură cu memoriul clubului S.C.M. TIMIȘOARA împotriva sportivului Ramba Ionuț Emanuel, Comisia a înaintat solicitarea către Comisia de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRH, spre competentă soluționare;

3. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul de Divizia A - feminină, dintre echipele C.S.M. IAȘI 2020 – C.S.M. GALAȚI, din data de 24.03.2024, de la Iași, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului C.S.M. IAȘI 2020, cu AVERTISMENT, pentru nerespectarea dispoziției art. 62.1 din Regulamentul disciplinar al FRH, cu privire la nerespectarea Regulii 1 „Terenul de joc”, Punctul 9 „Zona de aruncare de începere” din Regulamentul jocului de handbal;

4. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J II – masculin, dintre echipele C.S. CONCORDIA CHIAJNA – A.C.S. ROMANATI SPORT CARACAL, din data de 23.03.2024, de la Chiajna și memoriul clubului A.C.S. ROMANATI SPORT CARACAL, Comisia a înaintat documentele către Comisia Centrală de Arbitri, spre competentă soluționare, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.04.2024;

5. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J III – masculin, dintre echipele L.P.S. FOCȘANI – H.C. OMER CONSTANȚA, din data de 24.03.2024, la Focșani, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea domnului AIHAN OMER (H.C. OMER CONSTANȚA) cu suspendare din activitatea competițională pentru 1 (un) joc, începând cu data de 03.04.2024, pentru un comportament neregulamentar sau de natură a aduce atingere eticii sportive, conform art. 43.1 litera b) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J III - masculin;

Totodată, Comisia a transmis documentele și înregistrarea jocului către Comisia centrală de Arbitri, spre competentă soluționare;

6. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul AHC KIR CONSTANȚA – CS PRO SPORT FOCȘANI, TURNEU EUROREGIUNE (RO2) – Juniori IV - feminin, din data de 23.03.2024, de la Brăila, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea doamnei PAVEL LOREDANA (C.S. PRO SPORT FOCȘANI) cu penalitate pecuniară în cuatum de 1.000 (una mie) lei, dată limită de achitare 02.05.2024 și suspendare din activitatea competițională pentru 4 (patru) jocuri, începând cu data de 03.04.2024, pentru insulte, jigniri și amenințări aduse arbitrilor după joc, conform art. 43.3 lit. a) Punctul 1 și 2 din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J IV - feminin;

7. În legătură cu raportul suplimentar al Președintelui Colegiului de Arbitri AJH Brăila cu privire la neplata baremul de arbitraj de la TURENEUL EUROREGIUNE J IV, din data de 22-24.03.2024, de la Brăila, de către echipa C.S. PRO SPORT FOCȘANI, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune luarea unor măsuri de sancționare;

8. În legătură cu memoriul clubului C.S. PRO SPORT FOCȘANI cu privire la evenimentele petrecute la turneul EUROREGIUNE – J IV – feminin, din data de 22-24.03.2024, de la Brăila, Comisia, analizând documentele puse la dispoziție de către Comisia Centrală de Arbitri, constată nu se impune luarea unor măsuri disciplinare împotriva arbitrilor;

9. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J II – feminin, dintre echipele A.C.S. TRANSILVANIA BRAȘOV – L.P.S. SLATINA, din data de 24.03.2024, de la Brașov, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului L.P.S. SLATINA, cu disputarea a 2 (două) jocuri oficiale, pe teren propriu, fără spectatori, începând cu data de 03.04.2024, pentru aruncarea de obiecte (sticlă) în teren, conform art. 69.2 lit. d) Punct 2 coroborat cu art. 69.4 din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J II – feminin;

10. În legătură cu memoriul doamnei MOISE Elena cu privire la evenimentele petrecute la jocul de J II feminin, dintre C.S.M. UNIREA SLOBOZIA și CSM BUCUREȘTI, din data de 24.03.2024, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului C.S.M. UNIREA SLOBOZIA, cu penalitate pecuniară în cuantum de 2.000 (două mii) lei, termen limită de achitare 02.05.2024 și cu disputarea a 4 (patru) jocuri oficiale, pe teren propriu, fără spectatori, începând cu data de 03.04.2024, pentru scandări de cuvinte/expresii jignitoare ale suporterilor proprii, împotriva unui oficial al echipei oaspete, conform art. 69.2 lit. b) Punctele 1 și 2 din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J II – feminin;

11. În legătură cu sesizarea doamnei Larisa Axinia privind maniera de arbitraj la turneul de J IV – EUROREGIUNE – feminin, din data de 16-17.03.2024, de la Odorheiu Secuiesc, Comisia, analizând documentele prezentate de către Comisia Centrală de Arbitri, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune luarea unor măsuri de sancționare;

12. În legătură cu sesizarea doamnei Larisa Axinia privind evenimentele petrecute la turneul de J IV – EUROREGIUNE – feminin, din data de 16-17.03.2024, de la Odorheiu Secuiesc, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului A.C.S. “SZEJKE” ODORHEIU SECUIESC, cu disputarea a 2 (două) jocuri oficiale, pe teren propriu, fără spectatori, începând cu data de 03.04.2024, pentru scandări de cuvinte/expresii jignitoare, conform art. 69.2 lit. b) Punct 2 din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J IV – feminin;

13. În legătură cu sesizarea doamnei Larisa Axinia privind evenimentele petrecute la turneul de J IV – EUROREGIUNE – feminin, din data de 16-17.03.2024, de la Odorheiu Secuiesc, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea clubului C.S.S. SF. GHEORGHE, cu disputarea a 2 (două) jocuri oficiale, pe teren propriu, fără spectatori, începând cu data de 03.04.2024, pentru scandări de cuvinte/expresii jignitoare, conform art. 69.2 lit. b) Punct 2 coroborat cu art. 69.4 din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J IV – feminin;

14. În legătură cu sesizarea doamnei Larisa Axinia privind evenimentele petrecute la turneul de J IV – EUROREGIUNE – feminin, din data de 16-17.03.2024, de la Odorheiu Secuiesc, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea domnului Palatka Mózes-Barna (A.C.S. “SZEJKE” ODORHEIU SECUIESC) cu suspendare din activitatea competițională pentru 2 (două) jocuri, începând cu data de 03.04.2024, pentru insulte, jigniri și amenințări aduse suporterilor echipei adverse, conform art. 43.2 lit. a) Punctul 2 din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J IV – feminin;

15. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului și arbitrilor delegați la jocul de Cupa României – feminină, dintre echipele C.S.M. TG. JIU – C.S. GLORIA BISTRIȚA NĂSĂUD, din data de 19.03.2024, de la Tg. Jiu, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea domnului ILIEȘ DAN ANTONIU (C.S.M. TG. JIU) cu penalitate pecuniară în cuatum de 1.000 (una mie) lei, dată limită de achitare 02.05.2024 și suspendare din activitatea competițională pentru 4 (patru) jocuri, începând cu data de 03.04.2024, pentru intrarea neautorizată pe teren în timpul jocului, conform art. 43.2 lit. c) Punctul 1 și 2 din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2023 – 2024;

16. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J III – feminin, dintre echipele C.S.S. DROBETA TR. SEVERIN și C.S.M. „MIHAI VITEAZU” VULCAN, din data de 27.03.2024, de la Drobeta Tr. Severin, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.M. "MIHAI VITEAZU" VULCAN, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.04.2024;

17. În legătură cu sesizarea Secretarului General privind încălcarea Regulamentului disciplinar de către domnul TRESTIAN Alexandru (oficial C.S.M. „MIHAI VITEAZU” VULCAN), Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.M. "MIHAI VITEAZU" VULCAN, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.04.2024;

18. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul de Liga Națională – feminină, dintre echipele S.C.M. RÂMNICU VÂLCEA și C.S. MINAUR BAIA MARE, din data de 30.03.2024, de la Rm. Vâlcea, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului S.C.M. RM. VÂLCEA, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.04.2024;

19. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul de Ligă Națională – feminină, dintre echipele H.C. DUNĂREA BRĂILA și C.S. DACIA MIOVENI 2012, din data de 31.03.2024, de la Brăila, Comisia, analizând documentele prezentate de către Departamentul de Competiții și Transferuri din cadrul F.R.H., constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune luarea unor măsuri de sancționare;

20. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J II - masculin, dintre echipele L.P.S. FOCȘANI – C.S.S. FĂGĂRAȘ, din data de 29.03.2024, de la Focșani, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea domnului HARTOAGA OCTAVIAN HORATIU (C.S.S. FAGARAS) cu suspendare din activitatea competițională pentru 1 (un) joc, începând cu data de 03.04.2024, pentru comportament nesportiv față de arbitrii jocului, conform art. 55.2 lit. c) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J II – masculin;

21. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J III – masculin, dintre echipele A.H.C. “TALENTUL este CHEIA” BUCUREȘTI – C.S. DINAMO BUCUREȘTI, din data de 31.03.2024, de la București, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

- sancționarea domnului RĂPCIUGĂ RĂZVAN (C.S. DINAMO BUCUREȘTI) cu penalitate pecuniară în cuatum de 500 (cinci sute) lei, dată limită de achitare 02.05.2024 și suspendare din activitatea competițională pentru 2 (două) jocuri, începând cu data de 03.04.2024, pentru comportament nesportiv față de arbitrii jocului, conform art. 55.2 lit. b) și c) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J III - masculin;

22. În legătură cu celelalte aspecte menționate în raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J III – masculin, dintre echipele A.H.C. “TALENTUL este CHEIA” BUCUREȘTI – C.S. DINAMO BUCUREȘTI, din data de 31.03.2024, de la București, Comisia a solicitat puncte de vedere celor două cluburi, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.04.2024;

23. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J I – masculin, dintre echipele C.S.S. DROBETA TR. SEVERIN și C.S.M. FOCȘANI 2007, disputat la data de 01.04.2024, la Tr. Severin, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.S. DROBETA-TURNU SEVERIN, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.04.2024;

24. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J I – masculin, dintre echipele C.S. DINAMO BUCUREȘTI – L.P.S. VASLUI, din data de 31.03.2024, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite elementele unei abateri disciplinare și nu se impune luarea unor măsuri de sancționare;

25. În legătură cu contestația domnului HIRDAU BOGDAN, Comisia respinge solicitarea ca inadmisibilă;

26. În legătură cu sesizarea domnului NEDELCU ANDREI (C.S.Ș. PLOIEȘTI), Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S.U. ȘTIINȚA BUCUREȘTI, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.04.2024;

27. În legătură cu adresa clubului A.C.S. TG. MUREȘ, Comisia a înaintat solicitarea către Comisia Centrală de Apel, spre competentă soluționare, având în vedere că Dosarul cauzei se află în lucru la această Comisie;

28. În legătură cu sesizarea sportivei Alexandra Lacrabère referitoare la nerespectarea Hotărârii 695/12.12.2023, emisă de către Comisia de Soluționare a Litigiilor, rămasă definitivă în urma Deciziei 127/17.01.2024 a Comisiei Centrale de Apel, de către C.S. RAPID BUCUREȘTI, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului C.S. RAPID BUCUREȘTI, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.04.2024;

29. În legătură cu contestație pentru arbitraj formulată de către S.C.M. GLORIA BUZĂU, pentru jocul de Liga Națională feminină, dintre echipele S.C.M. GLORIA BUZĂU – H.C. ZALĂU, din data de 30.03.2024, de la Buzău, Comisia a înaintat solicitarea, spre competentă soluționare, către Comisia Centrală de Arbitri;

30. În legătură cu Decizia nr. 131/01.04.2024 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de Campionat Național de Tineret - masculin, dintre echipele C.S.U. din SUCEAVA și S.C.M. POLITEHNICA TIMIȘOARA, din data de 30.03.2024, de la Suceava (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele C.S.U. din SUCEAVA și S.C.M. POLITEHNICA TIMIȘOARA, Campionat Național de Tineret - masculin, cu scorul de 10 - 0 şi sancționează echipa S.C.M. POLITEHNICA TIMIȘOARA cu - 3 puncte în clasament și penalitatea pecuniară în cuatum de 2.000 (doua mii) lei, dată limită de achitare 02.05.2024, conform art. 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției Campionat Național de Tineret - masculin, ediția 2023 – 2024, coroborat cu art. 61.2 litera c) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2023 – 2024;

31. În legătură cu Decizia nr. 132/01.04.2024 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de Divizia A - masculină, dintre echipele C.S.U. POLITEHNICA TIMIȘOARA – C.S. UNIVERSITATEA CRAIOVA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele C.S.U. POLITEHNICA TIMIȘOARA – C.S. UNIVERSITATEA CRAIOVA, Divizia A - masculină, cu scorul de 10 - 0 şi sancționează echipa C.S. UNIVERSITATEA CRAIOVA cu -1 punct în clasament, conform art. 4.2 coroborat cu art 3.1. lit. d) din Regulamentul de desfășurare al competiției Divizia A - masculină, ediția 2023 – 2024 (nerespectare cerințe vârstă);

32. În legătură cu Decizia nr. 133/01.04.2024 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J I – feminin, dintre echipele A.H.C.S. CITU TIMIȘOARA – L.P.S. TÂRGU MUREȘ (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele A.H.C.S. CITU TIMIȘOARA – L.P.S. TÂRGU MUREȘ, J I - feminin, cu scorul de 10 - 0 şi sancționeză echipa L.P.S. TG. MUREȘ cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

33. În legătură cu Decizia nr. 134/01.04.2024 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J I – masculin, dintre echipele H.C. DINAMYC ZALĂU – L.P.S. LICEUL MILITAR MIHAI VITEAZUL ALBA IULIA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele H.C. DINAMYC ZALĂU – L.P.S. LICEUL MILITAR MIHAI VITEAZUL ALBA IULIA, J I - masculin, cu scorul de 28 - 40 şi sancționeză echipa H.C. DINAMYC ZALĂU cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

34. În legătură cu Decizia nr. 135/01.04.2024 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J I – masculin, dintre echipele C.S.S. DROBETA TURNU SEVERIN – C.S.Ș. STEAUA BUCUREȘTI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele C.S.S. DROBETA TURNU SEVERIN – C.S.Ș. STEAUA BUCUREȘTI, J I - masculin, cu scorul de 30 - 57 şi sancționeză echipa C.S.S. DROBETA TURNU SEVERIN cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

35. În legătură cu memoriul domnului POPESCU VALENTIN (C.S.M. TG. JIU) cu privire la maniera de arbitraj a cuplului de arbitri delegați la jocul de juniori III - masculin, dintre echipele C.S. DINAMO BUCUREȘTI – C.S.M. TG. JIU, disputat la data de 24.03.2024, la București, Comisia nu a primit până la data ședinței un punct de vedere din partea Comisiei Centrale de Arbitri, sesizarea rămâne în așteptare, urmând ca, în funcție de răspunsul primit, Comisia să decidă în consecință.