Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 14.11.2023

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 14 noiembrie 2023


PROCES VERBAL NR. 70

 

            Încheiat astăzi, 14.11.2023, în sedința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel  - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte, Dincă Valerică și Baltă Dragoș, la sediul FRH, ora 16:00.

1. Referitor la raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul de Liga Națională – feminină, dintre echipele SCM. RM. VÂLCEA – CSM BUCUREȘTI, din data de 07.11.2023, de la Rm. Vâlcea, privind contestația clubului CSM BUCUREȘTI în legătură cu dreptul de joc al sportivei ALICIA GOGÎRLĂ, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite condițiile unei abateri disciplinare și nu se impun măsuri de sancționare;

2. Referitor la raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul de Liga Națională – feminină, dintre echipele SCM. RM. VÂLCEA – CSM BUCUREȘTI, din data de 07.11.2023, de la Rm. Vâlcea, privind bannerele afișate de suporterii clubului SCM RM. VÂLCEA, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite condițiile unei abateri disciplinare și nu se impun măsuri de sancționare;

3. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului delegat la jocul de Liga Națională – feminină, dintre echipele CSU ȘTIINȚA BUCUREȘTI – CS MINAUR BAIA MARE, disputat la data de 04.11.2023, la București, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite condițiile unei abateri disciplinare și nu se impun măsuri de sancționare;

4. În legătură cu sesizarea sportivei MÎRCĂ OLARIU MARIA împotriva clubului CS DACIA MIOVENI 2012, ca urmare a nerespectării de către club a Hotărârii nr. 670/16.10.2023 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRH, Comisia stabilește:

-sancționarea clubului CS DACIA MIOVENI 2012 cu penalitate pecuniară în cuantum de 5.000 (cincimii) lei, data limită de achitare 14.12.2023, pentru neexecutarea totală sau parțială, în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii definitive, conform art. 83.1 combinat cu art. 83.3 din Regulamentul Disciplinar, coroborat cu art. 8.12 din Regulamentul privind statutul si transferul jucătorului de handbal, aplicabil pentru sezonul competițional 2023 – 2024.

Totodată, pune în vedere clubului, ca în termen de 10 zile, să plătească drepturile financiare sportivei;

5. În legătură cu sesizarea sportivei CONSTANTINESCU MARIA CLAUDIA împotriva clubului CS DACIA MIOVENI 2012, ca urmare a nerespectării de către club a Hotărârii nr. 192/A/2023 a Comisiei Centrale de Apel din cadrul FRH, Comisia acordă termen pentru următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 21.11.2023;

6. În legătură cu sesizarea clubului AHCVM ZALĂU împotriva clubului C.S.Ș. nr. 2 BAIA MARE și a sportivei LAPADAT DIANA MARIA, Comisia, analizând documentele depuse și luând act de retragerea memoriului de către clubul AHCVM ZALĂU, constată că nu sunt întrunite condițiile unei abateri disciplinare și nu se impun măsuri de sancționare;

7. În legătură cu sesizarea sportivei Chis Irina împotriva clubului CS DACIA MIOVENI 2012, ca urmare a nerespectării de către club a Hotărârii nr. 671/29.09.2023 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRH, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea clubului CS DACIA MIOVENI 2012 cu ridicarea dreptului de transfer, legitimare și drept de joc, pentru o perioadă de 2 ani și începând cu data de 15.11.2023, se scade un punct la fiecare 10 zile din cele obținute de echipa participantă în cel mai înalt nivel competițional, până la executarea integrală a hotărârii, conform art. 8.12 coroborat cu art. 8.13 din Regulamentul privind statutul si transferul jucătorului de handbal, aplicabil pentru sezonul competițional 2023 – 2024.

8. În legătură cu sesizarea sportivei Ilie Marina împotriva clubului CS DACIA MIOVENI 2012, ca urmare a nerespectării de către club a Hotărârii nr. 673/18.09.2023 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRH, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea clubului CS DACIA MIOVENI 2012 cu ridicarea dreptului de transfer, legitimare și drept de joc, pentru o perioadă de 2 ani și începând cu data de 15.11.2023, se scade un punct la fiecare 10 zile din cele obținute de echipa participantă în cel mai înalt nivel competițional, până la executarea integrală a hotărârii, conform art. 8.12 coroborat cu art. 8.13 din Regulamentul privind statutul si transferul jucătorului de handbal, aplicabil pentru sezonul competițional 2023 – 2024.

9. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J II – feminin, dintre echipele C.S.Ș. FĂGĂRAȘ și C.S.Ș. SIGHIȘOARA, din data de 05.11.2023, de la Făgăraș, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea arbitrului ajutător, OPRIȘ SARA, cu AVERTISMENT, pentru întocmirea cu date greșite sau incomplete a raportului de joc, atunci când fapta nu a produs consecințe, în conformitate cu art. 88.1, Punct 1 lit. b) din Regulamentul Disciplinar al FRH pentru sezonul competițional 2023 – 2024;

10. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J II – feminin, dintre echipele C.S.Ș. FĂGĂRAȘ și C.S.Ș. SIGHIȘOARA, din data de 05.11.2023, de la Făgăraș, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea arbitrului ajutător, Marocico Marius, cu AVERTISMENT, pentru întocmirea cu date greșite sau incomplete a raportului de joc, atunci când fapta nu a produs consecințe, în conformitate cu art. 88.1, Punct 1 lit. b) din Regulamentul Disciplinar al FRH pentru sezonul competițional 2023 – 2024;

11. În legătură cu celelalte aspecte menționate în raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J II – feminin, dintre echipele C.S.Ș. FĂGĂRAȘ și C.S.Ș. SIGHIȘOARA, din data de 05.11.2023, de la Făgăraș, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite condițiile unei abateri disciplinare și nu se impun măsuri de sancționare;

12. În legătură cu sesizarea sportivei Alexandra Lacrabère, privind neplata obligațiilor financiare de către clubul CS RAPID BUCUREȘTI, Comisia înaintează solicitarea către Comisia de Soluționare a Litigiilor, spre competentă soluționare;

13. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J II – masculin, dintre echipele ACS SPORT ROMANATI CARACAL și LPS TG JIU, din data de 08.11.2023, de la Caracal, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea sportivului DAVID DUICĂ (ACS ROMANATI SPORT CARACAL), cu suspendare din activitatea competițională pentru 4 (patru) jocuri, începând cu data de 15.11.2023, pentru comportament nesportiv grav, conform art. 52.1 lit. c) coroborat cu art 35. 1 lit k) din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2023 – 2024 (recidivă de la data 10.10.2023),. Sancțiunea se aplică la categoria J II - masculin;

14. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de tineret - masculin, dintre echipele CS DINAMO BUCUREȘTI și CSM BUCUREȘTI, din data de 09.11.2023, de la București, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului CS DINAMO BUCUREȘTI, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 21.11.2023;

15. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de de Liga Națională - masculină, dintre echipele CSA STEAUA BUCUREȘTI și CSM FOCȘANI 2007, din data de 12.11.2023, de la București, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului CSA STEAUA BUCUREȘTI, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 21.11.2023;

16. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Campionat Național de tineret - masculin, dintre echipele AHC POTAISSA TURDA și CS MINAUR BAIA MARE, din data de 11.11.2023, de la Turda, Comisia, analizând documentele prezentate, constată că nu sunt întrunite condițiile unei abateri disciplinare și nu se impun măsuri de sancționare;

17. În legătură cu memoriul clubului CS MEDGIDIA privind maniera de arbitraj de la jocul de Divizia B – masculină, dintre echipele C.S. POLITEHNICA IAȘI – C.S. MEDGIDIA, din data de 11.11.2023, de la Iași, Comisia înaintează solicitarea către Comisia Centrală de Arbitri, spre competentă soluționare;

18. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Divizia A – masculină, dintre echipele C.S. POLITEHNICA IAȘI – C.S. MEDGIDIA, din data de 11.11.2023, de la Iași, privind lipsa parțială a documentelor în SEI, Comisia constată că nu sunt întrunite condițiile unei abateri disciplinare și nu se impun măsuri de sancționare;

19. În legătură cu celelalte aspecte menționate în raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Divizia A – masculină, dintre echipele C.S. POLITEHNICA IAȘI – C.S. MEDGIDIA, din data de 11.11.2023, de la Iași, Comisia a solicitat un punct de vedere domnului Adrian Georgescu, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 21.11.2023;

20. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J I - masculin, dintre echipele CS UNIREA SANNICOLAU MARE și SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA, din data de 12.11.2023, de la Sânnicolau Mare, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea sportivului BURZO ANDREI (SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA), cu suspendare din activitatea competițională pentru 2 (două) jocuri, începând cu data de 15.11.2023, pentru comportament nesportiv grav, conform art. 52.1 lit. c) din Regulamentul Disciplinar al F.R.H., sezonul competițional 2023 – 2024. Sancțiunea se aplică la categoria J I - masculin;

21. În legătură cu raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J I - feminin, dintre echipele ACS LUCIAN BUTE GALAȚI și LPS SUCEAVA, din data de 11.11.2023, de la Galați, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului ACS LUCIAN BUTE GALAȚI, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 21.11.2023;

22. În legătură cu memoriul sportivului MIHALCEA ANDREI, ca urmare a nerespectării de către clubul CSA STEAUA BUCUREȘTI, a Hotărârii 680/12.10.2023 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor din cadrul FRH, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului CSA STEAUA BUCUREȘTI, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 21.11.2023;

23. Referitor la solicitarea de  ratificare a Hotărârii Comisiei Centrale de Arbitri  nr. 66/13.11.2023, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență sancțiuni, după cum urmează:

          -sancționarea arbitrului OLAR VLAD (CT), cu suspendare pentru 4 (patru) etape, începând cu data de 15.11.2023, conform art. 20 pct.4 lit.d) din R.O.F.C.C.A pentru ”intervenții în mass-media referitoare la meciurile arbitrate de către acesta sau de către colegi”;

24. Referitor la solicitarea de  ratificare a Hotărârii Comisiei Centrale de Arbitri  nr. 67/07.11.2023, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență sancțiuni, după cum urmează:

          -sancționarea cuplului de arbitri CLAUDIU GORINĂ / FLORIN MELENCU (DJ), delegat la jocul de Liga Națională - feminină, dintre echipele SCM RM. VÂLCEA și CSM BUCUREȘTI, disputat la data de 07.11.2023, cu suspendare pentru 2 (două) etape, începând cu data de 15.11.2023, conform art. 21 pct. 2 lit.a) din R.O.F.C.C.A pentru ”necunoașterea sau greșita aplicare, fără intenție, a regulilor de joc, care influențează în mod negativ desfășurarea jocului, dar nu influențează rezultatul jocului”;

25. Referitor la solicitarea de  ratificare a Hotărârii Comisiei Centrale de Observatori și Delegați nr. 4/13.11.2023, Comisia Centrală de Disciplină, constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul Disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență sancțiuni, după cum urmează:

          -sancționarea observatorului CĂLINA VALENTIN (AG), delegat la jocul de Liga Națională - feminină, dintre echipele SCM RM. VÂLCEA și CSM BUCUREȘTI, disputat la data de 07.11.2023, cu suspendare pentru 4 (patru) etape, începând cu data de 15.11.2023, conform art. 36 pct.1 din R.O.F.C.C.O.D. pentru ”îndeplinirea necorespunzătoare a atribuțiilor din timpul jocului”’;

26. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J I - feminin, dintre echipele LPS TÂRGU MUREȘ și CSS HUNEDOARA, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele LPS TÂRGU MUREȘ și CSS HUNEDOARA, cu rezultatul de 48 – 31 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CSS HUNEDOARA, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

27. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J I – masculin, dintre echipele HC DYNAMIC ZALĂU – AH MINAUR BAIA MARE (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, HC DYNAMIC ZALĂU – AH MINAUR BAIA MARE, J I - masculin, cu scorul de 17 – 46 şi sancționeză echipa HC DYNAMIC ZALAU cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

28. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J I – masculin, dintre echipele CSM PLOIEȘTI – CSM FOCȘANI 2007 (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, CSM PLOIEȘTI – CSM FOCȘANI 2007, J I - masculin, cu scorul de 36 – 20 şi sancționeză echipa CSM FOCȘANI 2007 cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

29. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J II - feminin, dintre echipele CSS CARACAL și CS NOVACI, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CSS CARACAL și CS NOVACI, cu rezultatul de 46 – 18 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CS NOVACI, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

30. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J II - feminin, dintre echipele CS NOVACI și LPS SLATINA, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CS NOVACI și LPS SLATINA, cu rezultatul de 10 – 49 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CS NOVACI, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

31. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J II – feminin, dintre echipele GR. SC.ENERGETIC RM. VÂLCEA – CS NOVACI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, GR. SC.ENERGETIC RM. VÂLCEA – CS NOVACI, J II - feminin, cu scorul de 50 – 21 şi sancționeză echipa  CS NOVACI cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

32. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J II – feminin, dintre echipele HCM CRAIOVA – CS NOVACI (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, HCM CRAIOVA – CS NOVACI, J II - feminin, cu scorul de 39 – 19 şi sancționeză echipa  CS NOVACI cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

33. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J II – feminin, dintre echipele CS NOVACI – CS CHIMIA RM.VÂLCEA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, CS NOVACI – CS CHIMIA RM.VÂLCEA, J II - feminin, cu scorul de 21 – 51 şi sancționeză echipa  CS NOVACI cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

34. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J II - feminin, dintre echipele CS BRAZI și CSM PLOIEȘTI, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CS BRAZI și CSM PLOIEȘTI, cu rezultatul de 19 – 44 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CS BRAZI, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

35. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J II - feminin, dintre echipele CS ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI și CS BRAZI, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CS ACTIV PRAHOVA PLOIEȘTI și CS BRAZI, cu rezultatul de 38 – 16 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CS BRAZI, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

36. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J II - masculin, dintre echipele LIC. LIVIU REBREANU TURDA și CS SEINI, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele LIC. LIVIU REBREANU TURDA și CS SEINI, cu rezultatul de 63 – 19 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CS SEINI, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

37. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J III - feminin, dintre echipele CSS RM. VÂLCEA și GR. SC ENERGETIC RM. VÂLCEA, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CSS RM. VÂLCEA și GR. SC ENERGETIC RM. VÂLCEA, cu rezultatul de 9 – 30 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CSS RM. VÂLCEA, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

38. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J III – feminin, dintre echipele CSS CARACAL – CSS RM. VÂLCEA (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele CSS CARACAL – CSS RM. VÂLCEA, J III - feminin, cu scorul de 36 – 15 şi sancționeză echipa  CSS RM. VÂLCEA cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

39. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J III - feminin, dintre echipele SCM CRAIOVA și  CSS RM. VÂLCEA, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele SCM CRAIOVA și  CSS RM. VÂLCEA, cu rezultatul de 33 – 2 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CSS RM. VÂLCEA, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

40. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J III - feminin, dintre echipele CSS RM. VÂLCEA și CS CHIMIA RM. VÂLCEA, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CSS RM. VÂLCEA și CS CHIMIA RM. VÂLCEA, cu rezultatul de 8 – 37 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CSS RM. VÂLCEA, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

41. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J III - feminin, dintre echipele CSS CRAIOVA și CSS RM. VÂLCEA, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CSS CRAIOVA și CSS RM. VÂLCEA, cu rezultatul de 37 – 6 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CSS RM. VÂLCEA, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

42. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J III – feminin, dintre echipele ACS TRANSILVANIA BRAȘOV – CSM FĂGĂRAȘ (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele echipele ACS TRANSILVANIA BRAȘOV – CSM FĂGĂRAȘ, J III - feminin, cu scorul de 39 – 12 şi sancționeză echipa  CSM FĂGĂRAȘ cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

43. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J III - masculin, dintre echipele CS BRAZI – ACS ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI A, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CS BRAZI – ACS ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI A, cu rezultatul de 34 – 18 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei ACS ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI A, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

44. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J III - masculin, dintre echipele CSS 2 BUCUREȘTI B – ACS ȘTEFAN BIRTALAN, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CSS 2 BUCUREȘTI B – ACS ȘTEFAN BIRTALAN, cu rezultatul de 6 – 56 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CSS 2 BUCUREȘTI B, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

45. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J III - masculin, dintre echipele CSS STEAUA BUCUREȘTI - CSS 2 BUCUREȘTI B, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CSS STEAUA BUCUREȘTI - CSS 2 BUCUREȘTI B, cu rezultatul de 33 – 6 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei CSS 2 BUCUREȘTI B, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

46. În legătură cu Decizia nr. 42/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de J III - masculin, dintre echipele CSS DR.TR. SEVERIN – ACS VIITORUL H20 PITEȘTI, Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

- reomologhează  jocul dintre echipele CSS DR.TR. SEVERIN – ACS VIITORUL H20 PITEȘTI, cu rezultatul de 49 – 15 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei ACS VIITORUL H20 PITEȘTI, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

47. În legătură cu Decizia nr. 40/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J I – feminin, dintre echipele CSS PLOIEȘTI – ACS KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, CSS PLOIEȘTI – ACS KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV, J I - feminin, cu scorul de 10 – 0 şi sancționeză echipa ACS KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

48. În legătură cu Decizia nr. 40/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J I – feminin, dintre echipele ACS KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV – ACS SPORTING GHIMBAV (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, ACS KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV – ACS SPORTING GHIMBAV, J I - feminin, cu scorul de 0 – 10 şi sancționeză echipa ACS KIDS TÂMPA 2015 BRAȘOV cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J I – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

49. În legătură cu Decizia nr. 40/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J III – masculin, dintre echipele ACS ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI A – ACS ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI B (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, ACS ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI A – ACS ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI B, J III - masculin, cu scorul de 19 – 42 şi sancționeză echipa ACS ACADEMIA JUNIOR PLOIEȘTI A cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

50. În legătură cu Decizia nr. 40/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J III – masculin, dintre echipele CS DINAMO BUCUREȘTI – CSS 2 BUCUREȘTI B (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, CS DINAMO BUCUREȘTI – CSS 2 BUCUREȘTI B, J III - masculin, cu scorul de 44 – 6 şi sancționeză echipa CSS 2 BUCUREȘTI B cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – masculin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

51. În legătură cu Decizia nr. 40/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J III – feminin, dintre echipele CSS RM. VÂLCEA – CSS DR. TR. SEVERIN (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele, CSS RM. VÂLCEA – CSS DR. TR. SEVERIN, J III - feminin, cu scorul de 6 – 39 şi sancționeză echipa CSS RM. VÂLCEA cu -1 punct în clasament, conform art. 4.4, coroborat cu art 5.1 din Regulamentul de desfășurare al competiției J III – feminin, combinat cu articolul 30.5 din Regulamentul disciplinar al FRH, ediția 2023 – 2024;

52. În legătură cu Decizia nr. 41/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii privind jocul de Divizia A - masculin, dintre echipele CSO TEUTONII GHIMBAV – AS HC PIETRICICA NEAMT, prin care s-a omologat cu scorul de 10-0 pentru CSO TEUTONII GHIMBAV și – 1 punct pentru AS HC PIETRICICA NEAMȚ (nerespectare cerințe vârstă), Comisia Centrală de Disciplină, analizând documentele prezentate, îndreaptă eroarea materială și reomologhează  jocul dintre echipele CSO TEUTONII GHIMBAV – AS HC PIETRICICA NEAMT, Divizia A - masculin, cu rezultatul de 51 – 21 și menține sancționarea cu – 1 punct a echipei AS HC PIETRICICA NEAMȚ, conform art. 31.1 d) din Regulamentul de desfășurare Divizia A – masculin 2023-2024, coroborat cu art. 30.5 din Regulamentul disciplinar FRH sezon 2023-2024;

53. În legătură cu Decizia nr. 43/13.11.2023 a Comisiei Centrale de Competiţii referitoare la jocul de J II – masculin, din data de 08.11.2023, de la Turda, dintre echipele LIC. LIVIU REBREANU TURDA și CSȘ 2 BAIA MARE (neprezentare la joc), Comisia Centrală de Disciplină constatând că sunt îndeplinite condițiile art. 25, în baza art. 2.2, raport la art. 26.3 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezon competițional 2023-2024, admite cererea de ratificare și înscrie hotărârea în Registrul de Evidență Sancțiuni, după cum urmează:

-omologhează  jocul dintre echipele LIC. LIVIU REBREANU TURDA și CSȘ 2 BAIA MARE, J II – masculin, cu scorul de 10 – 0 şi sancționeză echipa CSȘ 2 BAIA MARE cu -2 puncte în clasament, conform art. 5.2 din Regulamentul de desfășurare al competiției J II – masculin, ediția 2023 – 2024;