Sedinta Comisiei Centrale de Disciplina din data de 02.05.2023

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 02 mai 2023


PROCES VERBAL NR. 40

            Încheiat astăzi, 02.05.2023, în sedința ordinară a Comisiei Centrale de Disciplină, în prezența membrilor: Vasile Daniel  - preşedinte, Vicea Viorel – vicepreşedinte, Dincă Valerică și Baltă Dragoș, la sediul FRH, ora 16:00.

1. În legătură cu solicitarea clubului CSM GALAȚI, privind clasamentul final al   „Grupei Valoare 1” – Juniori I Feminin, Comisia Centrală de Disciplină revine cu solicitarea nr. 977/25.04.2023 către Comisia Centrală de Competiții, privind completarea răspunsului formulat și a măsurile dispuse pentru această speță;

2. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Divizia A –feminină, dintre echipele CSM GALAȚI Div. A – HCF PIATRA NEAMȚ, din data de 26.04.2023, de la Galați, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea clubului HCF PIATRA  NEAMȚ, cu AVERTISMENT, pentru lipsă totală sau parțială înregistrare în SEI, în conformitate cu dispozițiile art. 60.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2022 – 2023;

3. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Divizia A –feminină, dintre echipele CSM GALAȚI Div. A – HCF PIATRA NEAMȚ, din data de 26.04.2023, de la Galați, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea clubului CSM GALAȚI Div.A, cu AVERTISMENT, pentru nerespectarea dispozițiilor Art. 62.1 lit. a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2022 – 2023;

4. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de Divizia A –feminină, dintre echipele CS ȘTIINȚA BACĂU – CNE SF.GHEORGHE, din data de 26.04.2023, de la Bacău, Comisia Centrală de Disciplină înaintează speța spre competentă soluționare către Comisia Centrală de Competiții;

5. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de  J II –feminin, dintre echipele CSS GALAȚI – LPS PIATRA NEAMȚ, din data de 29.04.2023, de la Galați, Comisia Centrală de Disciplină înaintează speța spre competentă soluționare către Comisia Centrală de Competiții;

6. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de J III feminin, dintre LPS BANATUL TIMIȘOARA – ACS SPORTING GHIMBAV, din data de 30.04.2023, de la Timișoara, Comisia Centrală de Disciplină solicită completarea acestuia în conformitate cu prevederile regulamentare către Comisia Centrală de Arbitri;

7. În legătură cu contestația clubului ACS KIDS TÂMPA BRAȘOV, în urma jocului de J II feminin, dintre echipele ACS KIDS TÂMPA BRAȘOV – CSS 2 BUCUREȘTI, din data de 26.04.2023, de la Brașov, privind nerespectarea de către domnul DOGĂRESCU GEORGE a Deciziei nr. 36.5/04.04.2023 a Comisiei Centrale de Disciplină, Comisia, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea antrenorului DOGĂRESCU GEORGE cu penalitate pecuniară în cuantum de 1000 (una mie) lei, data limită de achitare 01.06.2023 și suspendare din activitatea handbalistică pentru 4 (patru) jocuri, care se vor efectua dupa expirarea suspendarii anterioare, conform art. 43.2 lit.c) coroborat cu 43.2 alin. 1și 2, raportat la art. 34 pct 1) litera k), recidivă din data de 04.04.2023, cu aplicarea din Regulamentul Disciplinar al F.R.H. pentru nerespectarea sancțiunii cu suspendare (intrarea neautorizată pe teren sau în zona echipelor, în timpul jocului, în timpul pauzei sau după joc);

8. În legătură cu memoriul clubului ACS OLYMPIC RFH, referitor la neîndeplinerea de către CS DINAMO BUCUREȘTI, a obligației de a achita grila de formare pentru sportivul NEGRU ANDREI RADU, Comisia a solicitat un punct de vedere clubului CS DINAMO BUCUREȘTI, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.05.2023;

9. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de  J III –masculin, dintre echipele LPS FOCȘANI – CS BRAZI, din data de 30.04.2023, de la Focșani, Comisia Centrală de Disciplină nu a putut identifica jucătorul și antrenorul implicați în evenimentele menționate (aceștia nefiind trecuți în Raportul Suplimentar), motiv pentru care se solicită completarea acestora către Comisia Centrală de Arbitri;

10. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de  J III –masculin, dintre echipele LPS FOCȘANI – CS BRAZI, din data de 30.04.2023, de la Focșani, Comisia Centrală de Disciplină solicită clubului LPS FOCȘANI un punct de vedere cu privire la asigurarea măsurile organizatorice de la această partidă;

11. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de  J III –masculin, dintre echipele LPS FOCȘANI – CS BRAZI, din data de 30.04.2023, de la Focșani, Comisia Centrală de Disciplină, analizând documentele prezentate, stabilește;

-sancționarea antrenorului echipei LPS FOCȘANI, d-l DUMBRAVĂ ALIN, cu penalitate pecuniară în cuantum de 2000 (douămii) lei, data limită de achitare 01.06.2023, pentru retragerea echipei de pe teren, conform art. 55 punctul 7 lit.a) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2022 – 2023;

12. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de  J III –masculin, dintre echipele LPS FOCȘANI – CS BRAZI, din data de 30.04.2023, de la Focșani, Comisia Centrală de Disciplină, analizând documentele prezentate, stabilește:

-sancționarea sportivului echipei LPS FOCȘANI, DUMBRAVĂ LUCA, cu  suspendare din activitatea handbalistică pentru 4 (patru) jocuri, începând cu data de 03.05.2023, pentru comportament nesportiv grosolan, conform art. 50.2 lit.c) din Regulamentul disciplinar al FRH, sezonul competițional 2022 – 2023;

13. În legătură cu Raportul suplimentar al arbitrilor delegați la jocul de  J III –masculin, dintre echipele ACS SPORTING GHIMBAV – CSC MOȘNIȚA NOUĂ, din data de 01.05.2023, de la Ghimbav, Comisia solicită clubului CSC MOȘNIȚA NOUĂ un punct de vedere, până la următoarea ședință a Comisiei Centrale de Disciplină, din data de 09.05.2023.