Ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 30.08.2022

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 30 august 2022


PROCES VERBAL NR. 2

Încheiat azi, 30.08.2022, in sedința ordinara a C.C.D, in prezenta membrilor: Vasile Daniel, Vicea Viorel si Dinca Valerica la sediul FRH, ora 16:00.

1. În legătură cu sesizarea domnului CACOVEANU SERGIU ALEXANDRU cu privire la respectarea hotărârii nr. 595/28.03.2022 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor și a Comisiei de Apel a FRH, comisia solicită clubului CS UNIVERSITATEA CLUJ un punct de vedere cu privire la aspectele sesizate pentru ședința din 06.09.2022;

2. În legătură cu sesizarea domnului CSEPREGHI IULIU ALEXANDRU, cu privire la nerespectarea de către CS Minaur Baia Mare a hotărârii nr. 609/04.07.2022 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor comisia a constatat faptul că, clubul CS MINAUR BAIA MARE, nu a pus în aplicare hotărârea menționată și a stabilit sancționarea clubului CS MINAUR BAIA MARE, cu penalitate 5000 (cinci mii) lei cu termen de achitare 29.09.2022, conform art. 49.1 lit.a), cu aplicarea art.8.12 din RSTJH. De asemenea, pune în vedere clubului CS MINAUR BAIA MARE, ca în termen de 10 (zece) zile să achite drepturile financiare ale sportivului;

3. În legătură cu sesizarea observatorului și a arbitrilor delegați la jocul din cadrul SUPERCUPEI ROMÂNIEI BAUCEM, disputat la data de 18.08.2022, la București, între echipele CS DINAMO BUCUREȘTI – CSA STEAUA BUCUREȘTI, comisia analizând documentele prezentate consideră că nu se impun luarea unor măsuri disciplinare;

4. În legătură cu sesizarea observatorului delegat la jocul de LNM dintre echipele CSM CONSTANȚA - CSM FOCȘANI 2007 disputat, la data de 22.08.2022 la Constanța, comisia luând act de solicitarea avocatului ales al CSM CONSTANȚA, amână pentru următoarea ședință pronunțarea;

5. În legătură cu sesizarea observatorului delegat la jocul din cadrul SUPERCUPEI ROMÂNIEI BAUCEM, disputat la data de 23.08.2022, la București, între echipele CS RAPID BUCUREȘTI – CSM BUCUREȘTI, comisia stabilește:
-sancționarea clubului CS RAPID BUCUREȘTI cu penalitate de 3000 (trei mii) lei, conform  art. 4.2 din  REGULAMENTUL DE DESFASURARE LIGA NATIONALA – feminin, sezon competițional 2022-2023, cu aplicarea art. 49.4 din REGULAMENTUL DISCIPLINAR al FRH, data limită de achitare 29.09.2022;
-sancționarea clubului CSM BUCUREȘTI cu penalitate de 3000 (trei mii) lei, conform  art. 4.2 din  REGULAMENTUL DE DESFASURARE LIGA NATIONALA – feminin, sezon competițional 2022-2023, cu aplicarea art. 49.4 din REGULAMENTUL DISCIPLINAR al FRH, data limită de achitare 29.09.2022;
-sancționarea clubului CS RAPID BUCUREȘTI cu penalitate de 5000 (cinci mii) lei, conform  art. 69.2 lit.a),b),d) pct.1 din  REGULAMENTUL DISCIPLINAR al FRH, data limită de achitare 29.09.2022 pentru comportamentul neregulamentar al suporterilor proprii;

6. În legătură cu sesizarea observatorului delegat la jocul din cadrul LNF, disputat la data de 27.08.2022, la Rm. Vâlcea, între echipele SCM RÂMNICU VÂLCEA – CSM GALAȚI, comisia stabilește:
-sancționarea clubului SCM RÎMNICU VÎLCEA cu penalitate de 3000 (trei mii) lei, conform  art. 4.2 din  REGULAMENTUL DE DESFASURARE LIGA NATIONALA – feminin, sezon competițional 2022-2023, cu aplicarea art. 49.4 din REGULAMENTUL DISCIPLINAR al FRH, data limită de achitare 29.09.2022;

7. În legătură cu sesizarea observatorului delegat la jocul din cadrul LNF, disputat la data de 28.08.2022, la Zalău, între echipele HC ZALĂU – CS GLORIA 2018 BISTRIȚA NĂSĂUD, comisia stabilește:
-solicită un punct de vedere clubului HC ZALĂU privind incidentele de la finalul jocului;
-sancționarea clubului CS GLORIA 2018 BISTRIȚA NĂSĂUD cu penalitate de 3000 (trei mii) lei, conform  art. 4.2 din  REGULAMENTUL DE DESFASURARE LIGA NATIONALA – feminin, sezon competițional 2022-2023, cu aplicarea art. 49.4 din REGULAMENTUL DISCIPLINAR al FRH, data limită de achitare 29.09.2022;
-sancționarea jucătoarei ZULIĆ NINA, de la clubul CS GLORIA 2018 BISTRIȚA NĂSĂUD, cu AVERTISMENT, conform art.50.1 lit.a) din REGULAMENTUL DISCIPLINAR al FRH;

8. În legătură cu sesizarea observatorului delegat la jocul din cadrul LNF, disputat la data de 28.08.2022, la Cisnădie, între echipele CS MĂGURA CISNĂDIE – HC DUNĂREA BRĂILA, comisia stabilește:
-sancționarea clubului HC DUNĂREA BRĂILA cu penalitate de 3000 (trei mii) lei, conform  art. 4.2 din  REGULAMENTUL DE DESFASURARE LIGA NATIONALA – feminin, sezon competițional 2022-2023, cu aplicarea art. 49.4 din REGULAMENTUL DISCIPLINAR al FRH, data limită de achitare 29.09.2022;

9. În legătură cu sesizarea observatorului delegat la jocul din cadrul LNF, disputat la data de 28.08.2022, la Tg.Jiu, între echipele CSM TÂRGU JIU – CS DACIA MIOVENI 2012, comisia solicită Departamentului Marketing al FRH o informare cu privire la aspectele semnalate de către observatorul jocului amintit în raportul suplimentar legate de nerespectarea acordurilor de marketing ale FRH, pentru ședința din 06.09.2022;

10. Referitor la solicitarea de  ratificare a Hotărârilor CCC nr. 2567/22.08.2022, respectiv 2568/22.08.2022, comisia solicită puncte de vedere cluburilor CSM BUCUREȘTI și CS GLORIA 2018 BISTRIȚA NĂSĂUD.