Ședința Comisiei Centrale de Disciplină din data de 18.01.2022

Comunicari Comisia Centrala de Disciplina, Marþi, 18 ianuarie 2022


Proces Verbal nr. 410

Încheiat azi, 18/01/2022, în ședința ordinară a C.C.D., în prezența membrilor: Jugănaru L., Dinca V., Vicea V.,Berindei D.

 1. În legătură cu sesizarea sportivei Bloj Teodora Adriana cu privire la nerespectarea Hotărârii nr. 563/04.11.2021 a Comisiei de Soluționare a Litigiilor, în contradictoriu cu CS Dacia Mioveni 2012, C.C.D , văzând și punctul de vedere al clubului din Mioveni, respinge cererea ca prematur introdusă.

 2. În legătură cu sesizarea sportivului Petrychenko Serhii în contradictoriu cu CS Minaur Baia Mare, privind nerespectarea Hotărârii nr. 581/02.12.2021, pronunțată de Comisia de Soluționare a Litigiilor FRH, Comisia, analizând dovezile de plată puse la dispoziție de clubul mai sus amintit, consideră că nu se impune luarea unor măsuri disciplinare, cazul rămânând fără obiect.

 3. În legătură cu raportul suplimentar al observatorului Călina Valentin, delegat la jocul de LNF dintre echipele CS Minaur Baia Mare și CSM Deva, disputat în data de 12.01.2022, la Baia Mare, Comisia, văzând și informarea Comisiei Centrale de Competiții a FRH, consideră că nu se impune luarea unor măsuri disciplinare.

Notă: Părțile interesate să introducă Apel au nevoie de motivarea Hotărârii Comisiei de Disciplină conform Regulamentului disciplinar art. 13.5). Acestea intră în posesia motivării hotărârii Comisiei de disciplină dacă în termen de 3 (trei) zile de la data publicării dispozitivului pe site, fac cerere de motivare.

Apelul se poate face în termen de 5 (cinci) zile de la momentul intrării în posesia hotărârii motivate, respectând procedura introducerii Apelului, conform Art. 15.4.