Federația Română de Handbal anunță că noul antrenor secund al Echipei Naționale de Senioare este Horațiu Pașca. El se va alătura echipei conduse de Ambros Martin începând de azi.
F.R.H. îi mulțumește lui Constantin Buceschi (care și-a încheiat colaborarea cu antrenorul principal Ambros Martin, de comun acord) și speră să colaboreze cu acesta și în viitor, în alte proiecte.
Alexandru Dedu, Președintele F.R.H.: Vreau să-i mulțumesc lui Costică pentru munca depusă. Profesionismul de care dă dovadă în fiecare zi și rezultatele pe care le-a obținut îl recomandă ca antrenor al oricărei echipe. În același timp. doresc să-i urez bun venit lui Horațiu Pașca. Sunt convins că va fi la înălțimea cerută de una dintre cele mai bune naționale ale lumii și că va contribui din plin la obținerea unei performanțe majore în noul ciclu olimpic.
Noul antrenor secund al Naționalei, Horațiu Pașca, are 36 de ani și este antrenor principal al echipei CSM Bistrița. Între 2013 și 2014 a antrenat Universitatea Jolidon Cluj, cu care a terminat campionatul pe locul IV și cu care a participat în sferturile de finală ale Cupei EHF. Horațiu Pașca are o experiență importantă la nivel de juniori și a promovat mai multe jucătoare în loturile naționale, la diferite niveluri de vârstă.