România-Finlanda 42-27 în primul meci de la turneul din Austria, care contează pentru calificarea la EHF Euro M18 din Muntenegru.

Echipa națională de juniori a fost încurajată de o galerie inimoasă, zburdând pe teren și conducând cu 5-0, apoi cu 23-13 la pauza meciului, caracterizat de viteză în atac și poartă excepțională.

Au înscris Codrin Dascălu, 9 goluri, Andrei Florin Negrilă și Florin Alexandru Pușcaș-Ilisei câte 5 goluri, David Bogdan Holircă și Teodor Ilucă, 4 goluri fiecare, David Adrian Țuinea și Alexandru Cosmin Dumitru, câte 3 goluri, Filip Alexandru Ancuța, Emanuel Șerban și Andrei Rață, câte 2 goluri, Sebastian Mihai Andronic și Robert Alexandru Moțățăianu, câte 1 gol, precum și portarul Răzvan Râpă, care a înscris și el un gol, din poartă în poartă.

Mâine urmează meciul cu Austria, de la 16:30, transmis în direct online pe www.ehftv.com.

Contează enorm păstrarea concentrării și a atitudinii combative, cu determinare și angajament la cote maxime, pentru a obține încă o victorie.

Tinerii handbaliști vor căuta să crească nivelul jocului la parametri cât mai apropiați de optim, astfel încât să-și vadă visul împlinit, calificându-se la EHF Euro M18.

Hai, România!