Naționala României a obținut astăzi cea de-a doua victorie la Campionatul Mondial în fața selecționatei Kazakhstanului, urmând să dispute ultimele două partide ale Grupei C cu Muntenegru (4 dec ora 8:00) și Ungaria (6 dec ora 12:00) cu speranța obținerii calificării în faza următoare a competiției. 

Tomas Ryde, antrenor principal România: Planul a fost ca toată lumea să joace, să ne folosim energia așa cum trebuie, știind că meciuld mâine urmează să fie foarte dificil. Am protejat-o pe Cirstina Neagu, însă Gabriela Perianu s-a accidentat după numai câteva minute de joc, însă a trebuit să o folosesc în apărare în ultimele două minute, a fost importantă prezența ei. Am avut fete care nu au mai jucat împreună până acum, timing-ul nu a fost cel mai bun, nu a existat un proces de decizie funcțional, pentru asta trebuie să exersăm mai mult.

Elena Dache, Laura Pristavița și Mădălina Zamfir au avut dificultăți în a crea combinații de joc cu timing potrivit. Pe de altă parte, am avut multe ocazii să tragem la poartă, ratând multe dintre ele, iar asta nu e bine, trebuie să rezolvăm situația. Am jucat mult pe dreapta, acolo au funcționat lucrurile bine. Polocoșer a ratat câterva aruncări însă timingul ei a fost foarte bun, ajungând în situații bune foarte des, sper să fie așa si mâine. Ea joacă acum pe inter dreapta și a arătat că este cea mai bună pe acest post. Mă aștept la mai mult de la Aneta Udriștioiu, Sonia seraficeanu a făcut treabă bună.Crina Pintea a jucat prea mult astăzi, deși nu ar fi trebuit. Avem nevoie de energia ei mâine însă a trebuit să o joc și astăzi în apărare pentru a bloca aruncările pe centru.

Abordăm ultimele două partide din grupă de o manieră foarte pozitivă. Meciul dintre România și Muntenegru va fi foarte dificil pentru ambele echipe, însă sper ca abordarea noastră să fie cea potrivită. Astăzi am adus-o pe Diana Ciucă în echipă, schimbând- o pe Raluca Băcăoanu, pentru ca am vrut trei portari în lot. Până acum am avut 19 aruncări de la 7m împotriva noastră, iar Diana este cea mai bună din liga națională la apărarea acestor aruncări.Lucrurile acestea mici pot fi decisive.

Diana Ciucă, portar: Am fost foarte emoționată încă de la început, nu mă așteptam să intru prima, am fost surprinsă, însă ma bucur că am oferit încredere pentru a putea intra pe teren. Nu a fost cel mai bun joc, însă probabil așa este prima oară, cu experiență mă void escurca mai bine. (...) Cred că la un moment dat trebuie să se facă un schimb de generație și jucătoarele tinere trebuie să aibă șansa să demonstreze ce pot. Pentru a primi această șansă trebuie să muncim și să ne luptăm pentru ea.(...) Fetele au făcut un lucru extraordinar, au creat un grup foarte unit, m-am simțit parte din echipă din primul moment.

Patricia Vizitiu, inter dreapta: Am încredere în acestă echipă, le cunosc de atâția ani, știm foarte bine ce ne dorim, să fim sănătoase și să ne ridicăm de la meci la meci. E nromal să am încredere în fete, în acest grup, în banca tehnică. (...) Mi-a fost un pic mai greu la început, mai ales că nu am mai fost de trei ani la națională, dar ușor ușor mă integrez și mă simt mai bine de la meci la meci.