Crina Pintea, pivotul naționalei, a vorbit despre meciul cu Norvegia și despre șansa care este încă în mâinile echipei în întâlnirea de diseară, cu Muntenegru.

”Sunt mândră de echipa asta, chiar ne-am luptat. Indiferent cum arată rezultatul pe tabelă am fost o echipă și cred foarte mult ca vom face un joc bun în al doilea meci și asta cel mai important. Acum trebuie să ne odihnim, să ne liniștim pentru că nu avem timp să stăm să plângem după ce s-a întâmplat. Trebuie să ne revenim si să luptăm pentru că noi mai avem o șansă.”

Crina știe că meciul cu Muntenegru ”va fi greu, n-o să fie ușor, știam de când am venit la turneul acesta că n-o să fie absolut deloc ușor. Dar luptăm pentru că de asta am venit aici. Chiar dacă e scorul cum e,  am luptat și ne-am uitat una în ochii celeilate și s-a văzut că ne-am dorit victoria. Nu s-a întâmplat lucrul acesta, așa se întâmplă în sport, important e să ne odihnim și să dăm tot ce avem mai bun și să ne jucăm șansa.”

Partida decisivă România - Muntenegru este transmisă la Prima TV astăzi, duminică, 21 martie, de la ora 17.00.

Foto: Sorin Pană