Steluța Luca, vicepreședinte al Federației Române de Handbal, a participat azi, la invitația Universității Naționale de Educație Fizică și Sport, la evaluarea școlii doctorale a UNEFS de către ARACIS.
“FRH face parte dintre angajatorii care susțin ideea ca angajații și colaboratorii noștri să își perfecționeze studiile, inclusiv prin obținerea doctoratului.
Avem printre noi colegi care au făcut doctoratul în cadrul UNEFS, și le amintesc aici pe secretarul general, Cristina Vărzaru, și pe antrenorul federal, team managerul echipei naționale de senioare, Nicoleta Alexandrescu.
Președintele Alexandru Dedu este, la rândul său, doctorand, iar antrenorul echipei naționale de handbal feminin, Adrian Vasile, va începe și el studiile similare.
Colegul Bogdan Burcea, fost selecționer al naționalei de senioare este, de asemenea, doctor, precum și Barbu Kerekes Ildiko, antrenor cu portarii la Lotul Național de Senioare și Centrul Național de Excelență Râmnicu Vâlcea.
Susținem și încurajăm perfecționarea foștilor sportivi prin finalizarea cursurilor universitare, așteptându-i ca specialiști în echipa Federației Române de Handbal și, de ce nu, încurajându-i să obțină și doctoratul.
Avem un parteneriat cu UNEFS, iar prin acest program pregătim viitori antrenori, având satisfacția ca aceștia obțin după absolvire categoria "antrenor", echivalentul fostei categorii 3.
Așteptările noastre de la sistemul de formare al doctorilor în handbal este pe măsura cerințelor și competiției pe care și noi, la rândul nostru, o avem din partea celorlalte țări cu performanțe în handbalul modern.
Handbalul este un sport dinamic, modern, ca atare suferă modificări de la an la an, ori numai specialiștii de înaltă calificare poți tine pasul. Absolvenții noștri sau viitorii absolvenți vor avea misiunea de a studia metodele pe care trebuie să le implementăm, la nivel de federație, pentru a fi competitivi.
Tocmai de aceea, suntem încrezători că școala doctorală UNEFS poate pregăti astfel de specialiști, pe care, noi, cu siguranță, îi așteptăm în lumea fascinantă a handbalului”, a declarat Steluța Luca, în cadrul evenimentului desfășurat online.