În perioada 13-15 ianuarie, Federația Română de Handbal a organizat la Izvorani o acțiune de testare și pregătire a loturilor naționale de cadeți și juniori. Conform strategiei FRH pentru acest ciclu olimpic, selecționerul Xavier Pascual Fuertes a supervizat personal stagiul de pregătire și testare al loturilor de cadeți și juniori. La acțiune au participat și mai mulți tehnicieni din Liga Zimbrilor, antrenorii federali, antrenorii loturilor naționale de cadeți și juniori și ai Centrului Național de Excelență Sighișoara, precum și o parte din antrenorii cluburilor de juniori. 

Xavier Pascual Fuertes: Trebuie să lucrăm cu jucătorii tineri. pentru mine a fost o oportunitate să cunosc mulți jucători de perspectivă și să iau contact cu antrenorii de la loturile de juniori și tineret. Momentan suntem în căutarea unui stil, trebuie să schimbăm diverse lucruri și apoi să respectăm anumite reguli clare. Avem material bun, trebuie să lucrăm mult.

După cele două victorii de senzație cu Belarus și Polonia, tricolorii sunt lideri în grupa 2 de calificare la EURO 2018. Pentru România urmează însă o dublă decisivă cu puternica reprezentativă a Serbiei pe 3 și 7 mai.

Xavier Pascual Fuertes: Nimeni nu credea că putem învinge Belarus și Polonia, dar asta e deja istorie, nu ne asigură automat și victoria contra Serbiei. Trebuie să acceptăm realitatea, este primul pas spre succes. Serbia are momentan o echipă mai bună pe hârtie și individual este superioară, dar vom pregăti în cel mai mic detaliu acest meci pentru a face o nouă surpriză. Sunt mulțumit de atitudinea jucătorilor de la antrenamente și asta îmi dă încredere în viitor.

Sandu Iacob, antrenor HC Vaslui: "Copiii sunt dornici de a ajunge handbaliști de valoare si ne bucură acest lucru. Ocaziile de a vedea câștigători de Liga Campionilor antrenând sunt rare și nu rămâne decat sa preluăm fiecare dintre noi la echipele de club ceea ce ni se pare util. E normal să avem aceeași strategie și stil de joc la toate categoriile de vârstă la echipele națioale. Îi va ajuta pe juniori sa pună mai ușor în practică la seniori"

Dragoș Hanțaru (Șiința Bacău, component al echipei naționale de juniori): Este o experiență plăcută, ne bucurăm că îl puteam avea alături de noi să ne ajute la antrenamente. Mie, sincer îmi pare rău că nu avem mai multe zile alături de dânsul. Personal am învățat multe în cantonamentul din Spania și în stagiul de pregătire de la Izvorani. Xavier Pascual ne-a transmis că trebuie să avem o mentalitate de învingători, nu doar cu fizicul putem câștiga un meci. Din actuala generație, cred că 30% putem face parte din lotul lărgit pentru Jocurile Olimpice de la Tokyo, totul depinde de cum vom munci în anii următori.

Andrei Buzle (jucător Centrul Național Olimpic de Excelență Sighișoara): "A fost o experiență unică, am reușit și noi să înțelegem ce înseamnă cu adevărat handbalul de afară, să avem conexiune cu noile idei pe care vrea să le implementeze Xavier Pascual de la juniori la seniori. Ne-a transmis apoi să fim mai calmi în atac. Trebuie să învățăm să aruncăm la poartă doar în situația optimă. În concluzie, cred că Xavier Pascual va lăsa o amprentă foarte mare asupra handbalului masculin românesc în următorii ani la toate categoriile de vârstă".