Federația Română de Handbal (FRH) a semnat un protocol de colaborare cu Autoritatea Națională pentru Persoanele cu Dizabilități (ANPD) prin care se pun bazele realizării de activități comune în cadrul proiectului “Asigurarea mobilității pentru persoane cu dizabilități în România și Europa”, finanţat de Comisia Europeană.
FRH va oferi acces gratuit la evenimentele organizate unui număr cât mai mare de posesori ai Cardului European pentru Dizabilitate și va susține recunoaşterea acestuia.

Detalii in comunicatul de presa atasat: Comunicat de presa

VIDEO - interviu Alexandru Dedu despre parteneriatul cu ANPD

 

Aflat de aproape 2 ani intr-un scaun cu rotile in urma unui accident de motocicleta, presedintele FRH spune ca a simtit pe propria piele ca persoanele cu dizabilitati sunt inca discriminate in Romania si isi doreste ca handbalul sa schimbe perceptia conationalilor fata de acesti oameni. 

Federatia Romana de Handbal a inceput inca din 2015 sa se implice in atragerea persoanelor cu dizabilitati catre sport si mai multi fani cu dizabilitati au fost invitati la partidele tricolorelor. La barajul cu Serbia pentru Mondiale, FRH le-a pregatit fanilor nevazatori primele tricouri inscriptionate in limbaj Braille, iar Silviu Rosu - un suporter orb cu performante deosebite la invatatura - a avut sansa sa primeasca primul poster 3D cu autograf in sistem Braille de la idolul sau, Cristina Neagu. Zilele trecute, acesta a absolvit cu brio Facultatea de Litere din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, iar FRH tine sa-l felicite pentru aceasta performanta.

VIDEO fani cu dizabilitati la meciuri handbal+actiune poster 3D Cristina Neagu in sistem Braille