In vara aceasta vom fi prezenti la Campionatele Mondiale Universitare atat la feminin cat si la masculin in Portugalia

In aceste zile, Ministerul Educatiei Nationale, prin Federatia Sportului Scolar si Universitar, a semnat un Protocol de colaborare cu Federatia Romana de Handbal, pentru participarea la Campionatele Mondiale Universitare, feminin si masculin, competitii ce vor avea loc in Portugalia, 03-10.08.2014, in orasele Braga si Guimaraes.

Si ca un prim pas, Federatiile au desemnat selectionerii celor doua nationale: Nicoleta  Alexandrescu va fi direct raspunzatoare de selectia si pregatirea tehnica a echipei feminine studentesti, iar la masculin, prof. Universitar Paul Mihaila va fi raspunzator de selectia si pregatirea echipei masculine studentesti.

Protocolul semnat de dr. Claudia Georgescu, din partea Federatiei Sportului Scolar si Universitar si de prof. Alexandru Dedu, presedintele Federatiei Romane de Handbal, cuprinde rezolvarea tuturor problemelor si detaliilor de transport, cazare, masa si echipament, pentru o prezentare buna a celor doua loturi, conform traditiei si istoriei, care ne obliga. Trebuie sa spunem ca nationalele universitare romanesti au dominat ani de-a randul competitiile mondiale: la masculin, am fost campioni mondiali sase editii la rand (1973, 1975, 1977, 1981, 1984, 1987), dar am cucerit si doua medalii de argint (1968 si 1990) si alte doua de bronz (1963 si 1971). Si la feminin avem cu ce ne lauda, studentele noastre trecandu-si in cont un titlu mondial (2002 – actuala selectionera numarandu-se printre medaliate), patru medalii de argint (1998,2000,2010, 2012) si trei de bronz (1994, 1996, 2008).

Uram succes celor doua reprezentative la acest Campionat Mondial!