PRECIZARE PRIVIND COMUNICATUL ECHIPEI NATIONALE DE SENIOARE APARUT PE MEDIILE DE SOCIALIZARE ONLINE

Federația Română de Handbal precizează opiniei publice că este singura entitate care poate comunica în numele Naționalelor de Handbal ale României, indiferent de modalitatea și canalul de comunicare. Niciunul dintre membrii stafului tehnic sau jucători, indiferent de nivel, niciunul dintre angajații Federației, cu excepția președintelui acesteia și nici colaboratorii noștri nu au dreptul de a exprima mesaje publice în numele Naționalelor noastre.

Federația Română de Handbal se delimitează astfel de mesajul jucătoarei Adriana Nechita, care spune pe o rețea de socializare că ”Naționala sprijină Baia Mare”. Adriana Nechita este o jucătoare de bază a României, dar acesta nu-i dă dreptul să vorbească în numele comunității noastre. FRH îi atrage atenția Adrianei  Nechita să nu mai folosească acest tip de mesaje, care depășesc statutul său profesional.

În același timp, FRH apreciază și salută comunitatea handbalistică locală, căreia îi acordă un profund respect pentru întreaga contribuție la istoria handbalului românesc. FRH consideră Baia Mare una dintre cele mai importante școli ale handbalului românesc, cu un club de care suntem mândri că ne reprezintă în lume. Drept dovadă, FRH organizează meciurile Naționalei masculine din ianuarie 2016, împotriva Finlandei si Austriei la Baia Mare, unde știm că vom avea parte de o primire calduroasa.

FRH privește cu preocupare situația actuală a clubului din Baia Mare și speră ca acuzațiile aduse să fie îndepărtate cât mai repede. De asemenea, FRH respectă prezumția de nevinovăție în ce-i privește pe oficialii clubului băimărean, dar crede că orice asociere a Naționalelor cu acest tip de situație este dăunătoare pentru imaginea comunității noastre sportive. Speram ca instituțiile statului să dea o rezolvare cât mai rapidă cazului de la Baia Mare în interesul sportului românesc.

Locul unde se exprimă Naționala României este terenul de joc. Iar FRH le felicită pe toate fetele pentru victoria împotriva naționalei statului Belarus.

Presedinte FRH

Alexandru Dedu